Meditaţia Centrul Liniştirii

INTRODUCERE

În natura conştienţei umane există nevoia de a desface în bucăţi, a particulariza, a defini, a limita un lucru spre a ajunge să-l înţeleagă. În numele ştiinţei, noi disecăm broasca în speranţa de a învăţa cum funcţionează, ignorând faptul că am ucis-o în timpul procesului, şi că examinăm un lucru mort. Eroarea în care suntem induşi este că neglijăm să reintegrăm înţelegerea noastră născândă în întregul organic din care am cules-o.

În loc de a duce broasca în laboratorul nostru, avem de asemenea opţiunea de a duce laboratorul nostru la broască şi să observăm subiectul în mediul său natural, având viaţa intactă.

Mediul nostru natural este Universul Infinit, înlăuntrul căruia noi oamenii, existăm de-a largul unui spectru larg de vibraţie. Un capăt al acestui continuum îl experimentăm prin gândurile noastre cele mai sublime; iar celălalt capăt, prin realitatea fizică a corpurilor noastre. Tărâmul dintre aceşti doi poli, cel care personalizează şi leagă gândurile de corpurile fizice, este câmpul nostru emoţional de experienţă. Aceste niveluri ale vibraţiei umane au fost definite ca „spirit" (corp mental, tărâm al gândului), „suflet" (corp astral, tărâm al emoţiei) şi „fizic" (corpul fizic, tărâmul senzaţiei). Însă trebuie să ne dăm seama că aceste diviziuni sunt arbitrare, concepte umane, întrucât nu există nici un punct în care un grad de vibraţie să fie separat de cel următor.

Experienţa noastră la nivelul fizic este una a stării de solitudine (aloneness). Trăim ca fiinţe separate în interiorul unui Univers plin cu alte fiinţe separate. Însă în spatele tuturor aceste niveluri de vibraţie este aşezat Acela care este vibrat, sau care vibrează - Unicul Sine ale cărui exprimări suntem noi toţi. Această ţesătură este cea care ne cheamă în starea noastră de singurătate fizică şi ne aminteşte de adevărul central, că suntem cu toţii conectaţi cumva.

Totalitatea experienţei umane este un dans între experienţa noastră a separării şi nevoia primară a unei stări de a fi conectaţi. Unul dintre cele mai mari paradoxuri ale Universului, este că însăşi starea de fapt a existenţei noastre fizice este cea care ne orbeşte faţă de nivelul la care suntem conectaţi cu toţii. Lumea fizică ne captivează aşa de mult conştientizarea conştientă, încât suntem rareori conştienţi de ceea ce stă în spatele ei; însă numai prin actul de a ne zvârli conştientizarea dincolo de lumea fizică, numai prin separarea atenţiei noastre de lumea fizică şi prin întoarcerea ei înlăuntrul nostru, ajungem să experimentăm nivelurile mai adânci ale Sinelui şi să atingem Unitatea noastră primară.

Asta înseamnă că principala barieră a unei experienţe conştiente a Sinelui nostru interior comun (împărtăşit tuturor), este cea că simţurile noastre acaparează înhaţă majoritatea atenţiei noastre. Aceasta este o consecinţă naturală a unei existenţe fizice, şi nu poate fi judecată în termeni de bine sau rău. Ea pur şi simplu este. Simţurile pot fi văzute, ori ca un Cadou minunat din partea unui Univers Benign al cărui singur scop este să ne ofere facultăţile necesare pentru viaţa fizică, sau ca pe o sarcină a răului pe care suntem obligaţi să o suferim şi să o combatem. Tehnica de meditaţie care urmează este bazată pe primul punct de vedere şi accentuează un control fără judecare asupra simţurilor.

Noi avem cu toţii o abilitate inerentă de a nega simţurile. În timp ce citeşti acest articol, simţurile tale auditiv, olfactiv, gustativ şi tactil nu s-au micşorat cumva, pe măsură ce atenţia ta a trecut la a vedea, a simţi emoţional şi a gândi raţional aceste cuvinte? Acesta este doar un exemplu al felului în care alegem subconştient unul sau două inputuri senzoriale în detrimentul celorlalte. Ingredientul activ de aici este atenţia sau conştientizarea conştientă, şi ea este cheia pe care tehnica meditaţiei centrul liniştirii (MCL) o foloseşte în antrenarea negării conştiente a simţurilor. Construind pe ceea ce facem cu toţii inconştient de un milion de ori pe zi, MCL aduce această facultate la un nivel conştient.

Abilitatea de a nega simţurile la voinţă, necesită efort şi persistenţă spre a fi obţinută; în special dacă e să fie obţinută consistent. Însă chiar şi prin primul moment scurt al separării de simţuri, urmează o re-familiarizare cu Centrul Liniştirii, acea Tăcere Primară pe care o ştim cu toţii în adâncul nostru. Odată ce a fost experimentată această Liniştire, problematica efortului devine irelevantă în lumina posibilităţilor captivante percepute înlăuntrul experienţei. Rafinarea ulterioară a controlului asupra simţurilor trece rapid, şi tărâmurile interioare se desfăşoară.

Primul tărâm care se deschide este cel al personalităţii. În MCL el este vizualizat ca o pânză de păianjen din fibre de lumină, pe care o ţesem cu toţii înlăuntrul cursului spaţiu-timpului. Acesta este nivelul la care ne plasăm Sinele, în contextul locului şi timpului în care suntem, şi ne legăm de o exprimare fizică. Personalitatea este creaţia noastră - una pe care de obicei o creăm inconştient şi asupra căreia simţim a avea putere mică.

Similar puterii de a nega simţurile, avem de asemenea abilitatea inerentă de a ne făuri personalitatea. Adu-ţi aminte de adolescenţă, când presiunea celor apropiaţi ţie era girueta a ceea ce alegeai să fii (cel puţin până la o limită); un timp în care încercai mai multe măşti diferite şi alegeai una care-ţi părea „în siguranţă", sau sperai să fie „potrivită" pentru tine. Pe măsură ce te-ai maturizat, nu ai lăsat în urmă anumite măşti spre a pune altele? Avem cu toţii experienţe în a ne schimba obiceiurile proaste, sau idiosincraziile mici şi deranjante, spre a ne potrivi mai bine în vieţile noastre. Muşchii pe care-i folosim în negarea inconştientă şi selectivă a simţurilor noastre sunt aceiaşi pe care-i folosim în făurirea inconştientă a personalităţii noastre. MCL activează aceşti muşchi asupra personalităţii, şi tu înveţi să o făureşti conştient, să o ţeşi din nou într-o exprimare mai clară a ceea ce eşti şi a ceea ce vrei să fii.

Experienţa asupra personalităţii duce invariabil la conştientizarea că există un Sine care experimentează - un miez care este Făcătorul, Făurarul. Acesta este următorul nivel care se desfăşoară, cel al Sinelui Individual, Sinele-Care-Acţionează. Noi experimentăm cel mai adesea acest nivel al Sinelui, prin sentimente sau intuiţii foarte puternice, care spun că trebuie să urmăm un anumit curs de acţiune. Probabil că experienţele cele mai dramatice ale vieţii tale au fost însoţite de cunoaşterea clară asupra fiinţei tale centrale. Aceasta este Individualitatea ta, Sinele tău care se percepe pe sine ca un Individ autonom şi unic. Este Individualitatea care proiectează şi făureşte pânza de păianjen a personalităţii, şi în consecinţă se manifestă fizic într-un corp; altfel spus, personalitatea şi corpul fizic sunt vehiculele Sinelui Individual.

În MCL, nivelul Sinelui Individual este vizualizat ca un Soare iar aspectele personalităţii şi corpului fizic ca orbitând pe post de sistem solar al lui. Acest Soare există într-un Univers Infinit, umplut cu alte Sine Individuale, alte sisteme solare, alte stele populând cerul nopţii. Din punct de vedere al Sinelui Individual, el priveşte „în jos" la personalitate şi la trup, şi le mânuieşte drept unelte magice în exprimarea clară a scopului Individualităţii. Similar situaţiei de la simţuri şi personalitate, MCL preia acest proces care altminteri este natural inconştient, şi îl face o facultate integrată conştient. Se învaţă acţiunea directă şi conştientă în Univers, ca un Individ important în egală măsură cu acesta.

Pe măsură ce Sinele Individual se maturizează şi învaţă să se exprime mai clar, puterea scopului lui esenţial se afirmă pe ea însăşi. Încep să se cristalizeze cunoaşterea, şi mai important, experienţa, că totul este interconectat şi aparţin de o Unică Sursă. În mod lent, se ajunge la Transformarea Măreaţă, care vine prin deschiderea următorului nivel al Sinelui, Sinele Superior.

Sinele Superior este primul nivel la care experimentăm cu adevărat o stare de conexiune între toate. Sinele Superior există dincolo de spaţiu-timp-semnificaţie (care este fundaţia spaţiu-timpului), şi manifestă Individualităţi nenumărate (şi în consecinţă, personalităţi şi corpuri fizice) înlăuntrul curgerii spaţiu-timpului. Din moment ce cuvintele sunt concepte spaţiotemporale, este imposibil să descrii clar un asemenea tărâm - numai poezia şi misticismul se pot apropia de o exprimare a lui - aşa că spusele mele trebuie înţelese ca simboluri, pline ochi de semnificaţie. Acestea fiind spuse, aş descrie acest tărâm ca un pântec, din care apărem ca centre Individuale de conştientizare conştientă. Însă există mai multe (un număr infinit?) Sine Superioare care-şi azvârlă progeniturile în râul existenţei; aşa că în mod sigur aceasta nu este Starea de Conexiune Ultimă care ne cheamă. O astfel de Conexiune Ultimă vine numai prin conştientizarea Unicului Sine; Sinele ale cărui centre egale de exprimare suntem cu toţii. Aceasta este Uniunea Ultimă cu Totul, scopul final al MCL.

PRACTICA MCL