Dimensiunile divinului, explicarea celor patru principii divine

English Original © Rawn Clark 2004

Foc = Omnipotenţă

Aceasta nu înseamnă pur şi simplu că Divinul este atotputernic şi este astfel capabil să facă orice vrea, ci, că Divinul înglobează toată puterea şi forţa. Această putere este infinită în termeni de calitate şi cantitate. Cu alte cuvinte, nu există nici un erg de energie care să nu facă parte din Divin, şi nici o cuantă de voinţă care să nu fie un aspect al Voinţei Divine. Când noi ca indivizi efectuăm voinţa personală, folosim Voinţa Divină. Când Soarele nostru străluceşte, el radiază o energie care are natură Divină. Când un electron se învârte înlăuntrul unui atom, face asta pentru că este mişcat de o energie Divină. Când un gând se formează înlăuntrul minţii noastre, se întâmplă pentru că există o voinţă Divină care îi împuterniceşte formarea.

Un alt fel de a privi acest lucru, este că orice are loc, orice acţiune şi orice manifestare a oricărei forţe sau energii, este o manifestare a Voinţei Divine. Aflându-ne în tărâmul timpului, noi vedem şi experimentăm deseori acţiunea unor forţe, pe care ne vine greu să le percepem ca având o sursă Divină sau un scop Divin, şi cu atât mai mult să aibă un accept Divin, din moment ce par atât de contraproductive şi atât de opuse faţă de conceptul nostru de Divin. Cerem Divinului să schimbe o situaţie sau alta, ne rugăm ca Divinul să ne apere de o circumstanţă sau alta, dar de fapt cerem Divinului să-şi contreze propria Voinţă, propriul Sine. Când situaţia e învinsă sau se schimbă după cum vrem noi, credem că Divinul ne-a răspuns rugii, dar rămânem ignoranţi la faptul că însăşi prima circumstanţă era un Act Divin de îndurare.

Energia care împuterniceşte existenţa noastră ca fiinţe individuale este complet Divină. Fiecare dintre noi este o scânteie din energia Divină, şi fiecare folosim aceeaşi energie Divină în toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre. Întrebarea se pune dacă facem asta având sau neavând respect şi adorare faţă de sursa Divină.

Gândim, vorbim şi acţionăm în feluri ce onorează originea Divină a energiei pe care o folosim când facem aceste lucruri? Deseori nu. Însă Hermetismul oferă oportunitatea de a onora originea Divină a energiei într-o manieră disciplinată şi consistentă. Cheile spre a mânui cu respect energia Divină sunt cunoaşterea de sine, explorarea sinelui, perfecţionarea de sine. Cu alte cuvinte, calea către putere este interioară şi este una de autotransformare, una prin care se transformă sinele spre a fi în armonie cu Sinele Divin.

Când toată puterea este recunoscută ca având origine Divină, atunci omul are şansa să permite acelei puteri să curgă prin sinele său individual ca energie Divină, în loc să o manipuleze şi să o modifice într-o energie personalizată, bună spre a efectua doar dorinţele şi vrerile egocentrice. Această acţiune eliberează întreg potenţialul energiei Divine, întrucât în respectivul caz i se permite să se manifeste material fără a fi stingherită.

Din punct de vedere etern, nesecvenţial, singura putere pe care Divinul Însuşi o foloseşte este voinţa infinită de a fi, de a exista. Toate celelalte tipuri (calităţi şi cantităţi) de voinţă, sunt exprimări ale Voinţei Divine de a FI

Aer = Omniscienţă

Aceasta nu înseamnă pur şi simplu că Divinul ştie tot ci mai degrabă că, Conştientizarea Divină este infinită. Toate conştientizările sunt înglobate de Conştientizarea Divină şi toate tipurile de conştientizare (calitate şi cantitate) sunt aspecte ale Conştientizării Divine.

Divinul experimentează direct şi imediat (i.e. în fiecare moment) numărul infinit de cuante individuale ale conştientizării care compun infinitul temporal. Cu alte cuvinte, Conştientizarea Divină este conştientă prin noi şi prin orice lucru care există. Mai mult, Conştientizarea Divină este eternă, ceea ce înseamnă că Divinul este conştient simultan şi nesecvenţial, prin (ca fiind) numărul infinit de conştientizări individuale care se manifestă pretutindeni în întreaga trecere infinită a timpului şi secvenţelor.

Acesta este aforismul hermetic că „TOTUL este Mental sau Conştienţă / Conştientizare". Este regăsită în Kabbala, unde litera Aleph este litera mamă a Aerului, şi despre care se vorbeşte ca „planul Primordialului". Adică, Conştientizarea Divină reprezintă o continuitate susţinută universal, a cărei natură inerentă rezultă în această manifestare specifică, aşa cum o cunoaştem.

Natura inerentă a conştientizării Divine se manifestă înlăuntrul tărâmului secvenţial ca şi „Legalitate". Cu alte cuvinte, este şablonul la care trebuie să adere toată materia. Conştientizarea Divină serveşte ca matricea care dă formă oricărei forţe sau puteri. Este Marele Director şi Marele Creator al fiecărui moment şi al tuturor momentelor.

Înglobate înlăuntrul Conştientizării Divine infinite, se află numărul infinit de cuante individualizate de conştientizare care populează tărâmul secvenţial. Fiecare se experimentează pe sine ca separată, dar fiecare este conectată cu Conştientizarea Divină, prin virtutea conştientizării de sine a ei. Altfel spus, conştientizarea este numitorul comun care leagă toată creaţia. Este ceea ce avem în comun cu alte fiinţe umane, animale, plante, pietre, nori, şi cu toate celelalte lucruri care umplu tărâmul temporal. Este ceea ce ne ţine împreună ca având o natură Divină.

Prin virtutea acestei legături cu toate celelalte lucruri, putem comunica cu toate celelalte lucruri la nivel de conştientizare pură. Când ne centrăm exclusiv înlăuntrul conştientizării noastre pure, putem percepe direct semnificaţia esenţială a oricărui lucru. Semnificaţia esenţială a unui lucru este chiar cuanta sa individuală de conştientizare, manifestarea sa particulară şi unică a Conştientizării Divine infinite. Conştientizarea sau semnificaţia esenţială rezidentă în fiecare lucru, este cea care dă formă lucrului, este cea care cauzează ca materia fizică, astrală şi mentală să se întrepătrundă întru forma specifică a lucrului. Fără prezenţa acelei scântei a Conştientizării Divine, forma nu s-ar întrepătrunde, iar acel lucru nu ar exista.

Apă = Atotiubire

Aceasta nu înseamnă că Divinul este un „tip bun", care ne iubeşte în ciuda tuturor greşelilor noastre, cineva pe care să îl chemăm când ne împotmolim, ci aici este înţeleasă o semnificaţie foarte adâncă şi mistică, ce aduce consecinţe infinite.

Acesta este aspectul Providenţei Divine, care asigură (en. provides) tot ce există în creaţia eternă şi în menţinerea eternă a tot ceea ce există. Ne gândim la ea doar în termeni de iubire, pentru că gândim o anumită separare între noi şi Divin, aşa că o simţim ca pe un cadou al iubirii. Dar de fapt, noi suntem înglobaţi înlăuntrul Divinului, aşa că acesta este un aspect al modului în care Divinul se menţine pe Sine în mod natural. Nu este un cadou dăruit nouă, ci este un fapt impersonal de natură Divină. Toate nevoile noastre, şi nevoile oricărui lucru sunt rezolvate etern şi perfect, pentru că asta este o parte inerentă a FIInţei Divine.

La nivel personal, uman, înseamnă că tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră este un aspect şi o manifestare a Iubirii Divine. De asemenea o numim karma, care nu înseamnă altceva decât faptul că lecţiile pe care trebuie să le învăţăm pentru a evolua, sunt plasate de Divin în faţa noastră, în cea mai bună manieră posibilă.

Providenţa Divină ne asigură exact ceea de ce avem nevoie, exact când avem nevoie de acel ceva. Nu pune niciodată înaintea noastră ceva de care nu avem nevoie. Chiar şi cele mai rele circumstanţe sunt necesare din perspectivă Divină. Ba mai mult, ele ne sunt prezentate conform Legalităţii universale, adică forma în care ni se prezintă ele este singura formă în care ni s-ar fi putut prezenta, la momentul respectiv.

Consecinţele sunt uluitoare, dacă stai să te gândeşti profund.

Aş vrea să te imaginezi stând într-o pajişte plină cu ierburi de primăvară. Aerul este proaspăt şi curat. Razele soarelui te mângâie uşor cu căldura lor. Oriunde priveşti, vezi frumuseţea primăverii. Acum imaginează-ţi că totul din jurul tău este conştient. Imaginează-ţi că aerul pe care-l respiri este conştient, că te iubeşte şi te susţine intenţionat. Imaginează-ţi că razele soarelui sunt conştiente, şi că îşi exprimă intenţionat şi conştient iubirea faţă de tine, susţinându-ţi corpul şi sufletul cu mângâierea lor blândă. Imaginează-ţi că apa pe care o bei, mâncarea pe care o mănânci şi pământul de sub picioarele tale, toate sunt prezente spre a-şi exprima iubirea, susţinându-ţi fiecare nevoie. Acum imaginează-ţi că toţi oamenii pe care îi cunoşti, sunt exprimări ale Iubirii Divine care te susţine, dar în feluri mai puţin materiale. Acum imaginează-ţi că fiecare circumstanţă din viaţa ta este de asemenea, o exprimare a Iubirii Divine, care te susţine etern.

Singurele momente când ceva este simţit a nu fi o manifestare a Iubirii Divine Providenţiale sunt atunci când nu recunoaştem acel ceva ca atare, şi astfel nu ne armonizăm cu el. Acestea sunt momentele când noi nu conştientizăm conştient, rolul nostru ca manifestări ale Iubirii Divine, şi nu ne armonizăm gândurile, cuvintele şi faptele cu Iubirea Divină, întrucât atunci devenim orbi faţă de manifestarea eternă şi infinită a Iubirii Divine din jurul nostru.

Dar fiind creaturi ale tărâmului timpului care îşi mânuiesc liberul arbitru, suntem liberi să alegem dacă ne armonizăm sau nu conştient cu Iubirea Divină, respectiv dacă îi ajutăm exprimarea în loc de a o încetini. Când alegem să nu ne armonizăm, devenim orbi la faptul că o circumstanţă dificilă este de fapt o exprimare a Iubirii Divine, venită special spre a ne face să avansăm. Această alegere aduce dificultate, luptă şi experienţă a suferinţei.

Pe de altă parte, când recunoaştem că fiecare circumstanţă este o exprimare a Iubirii Divine, şi începem să participăm conştient în Iubirea Divină prin gânduri, cuvinte şi fapte, atunci lupta şi suferinţa dispar. În acel moment, devenim doritori de a face faţă oricărei provocări care ne apare, pentru că recunoaştem valoarea pe care o vom câştiga dacă nu vom rezista provocării, şi dacă vom învăţa intenţionat din provocare. În acest fel, lăsăm Divinul să ne iubească şi să iubească prin noi.

Pământ = Omniprezenţă

Omniprezenţa înseamnă mai mult decât a fi oriunde. Înseamnă de asemenea a fi oricând, oricine, orice. Cu alte cuvinte, nu este doar un aspect spaţial şi temporal al Divinului, ci este unul fizic, astral, mental şi Akasic (i.e. etern). Un alt termen pentru omniprezenţă este imanenţă, care provine din latină, însemnând „a sta înlăuntrul propriului loc". Divinul stă înlăuntrul Său, el îşi umple propriul Sine.

Omniprezenţa implică de asemenea durată infinită sau eternitate. Eternitatea este un concept dificil de prins cu mintea, noi deseori gândindu-ne la eternitate ca fiind „un timp foarte, foarte lung", sau ca o trecere infinită de momente, toate prinse într-un întreg care se întinde infinit în toate direcţiile. Dar acesta este doar modul în care eternitatea se înfăţişează minţii secvenţializate umane, care cunoaşte doar perspectiva existenţei înlăuntrul tărâmului temporal. Singurul nostru punct de referinţă este cel al trăirii în timp şi spaţiu, aşa că gândim natural în aceşti termeni. Din nefericire, chiar această gândire bazată pe înfăţişări, este cea care ne împiedică să gândim corect asupra eternităţii.

Divinul nu este secvenţial imanent. Adică Divinul este imanent chiar acum prin tot ceea ce există acum, şi în plus, Divinul este imanent pretutindeni prin întreaga întindere infinită a timpului şi prin tot numărul infinit de „acum-uri" care au trecut şi care vor mai trece. ŞI, Divinul menţine această conştientizare uniform prin tot timpul şi spaţiul, ŞI MAI MULT, conştientizarea Divină experimentează toate părţile întregului (spaţial), şi toate momentele timpului, toate odată, simultan. Cu alte cuvinte, experienţa Divinului asupra propriei sale imanenţe nu este una secvenţială. Divinul experimentează etern chiar „acum", primul moment, ultimul moment, şi toate momentele dintre ele [experimentează doar acumul extins prin toate acele momente].

Tărâmul etern nu este separat de cel temporal, ci este integral (este indispensabil) celui temporal. Eternul este imanent şi durata sa este infinită. Dar fiecare formă diferenţiată există doar pentru o durată de timp limitată înainte să se până dezintegreze, iar forţa imanentă care o ţine împreună este eliberată. Tranziţia ciclică a unei forţe imanente care este conţinută într-o formă, apoi eliberată din formă, apoi conţinută într-o nouă formă, este de asemenea eternă. Adică formele individuale însele nu sunt eterne, dar procesul secvenţial prin care o forţă imanentă locuieşte o varietate de forme, este etern.

Aşa că pretutindeni prin întreaga întindere infinită spaţiotemporală, Conştientizarea Divină ia (capătă) o varietate infinită de forme temporale, fiecare dintre ele fiind unică. Mai bine spus, Divinul experimentează printr-o existenţă simultană nesecvenţială, o durată temporală infinită, ca fiind o infinitate de forme temporale secvenţializate.

Când suntem centraţi exclusiv înlăuntrul conştientizării noastre mundane, nu avem cunoaştere asupra esenţei noastre eterne. Experimentăm viaţa ca pe un şir scurt de momente, şi destul de haotic, atât fiecare moment cât şi şirul având un început, mijloc şi sfârşit. Pe de altă parte, când ne centrăm asupra conştientizării noastre pure - partea din noi care este infinită şi eternă - începem să ne dăm seama că există raţiune, scop şi ordine în fiece lucru. Dar această ordine divină este recognoscibilă doar când ieşim din sclavia timpului, şi vedem existenţa dintr-o perspectivă eternă.

Din moment ce Divinul este infinit în durată şi este imanent înlăuntrul tuturor lucrurilor de pretutindeni din timp, există un Echilibru etern în care toate forţele există în echilibru perfect. Dar el există doar ca un aspect al tărâmului etern. Înlăuntrul tărâmului secvenţial temporal, fiecare moment este imperfect şi nu manifestă un Echilibru perfect. În locul Echilibrului, tărâmul temporal există ca o stare de schimbare eternă în care echilibrul este câştigat, apoi pierdut şi recâştigat, iar şi iar, la infinit.

Misterul care leagă imperfecţiunea temporală cu Perfecţiunea eternă este că număr infinit de momente imperfecte se manifestă pretutindeni prin cursul infinit spaţiotemporal, şi acel număr infinit se adună împreună spre a forma Perfecţiunea eternităţii. Imanenţa Perfecţiunii Divine face ca imperfecţiunea temporală să fie într-o stare constantă de evoluţie, către perfecţiune.
Mergând pe calea proprie, spre Echilibru şi perfecţiune personală, participăm conştient la forţa Divină de evoluţie, care poartă întreg Universul către Perfecţiunea holistică a eternităţii. Când facem asta, observăm că Divinul ne ajută în mod direct în decursul căii, şi că imanenţa Divină străluceşte clar prin noi, în afara noastră.

english	french	german	italian
polish	roma	spanish
partial translation	russian	slovakian

Shop ABC.com!

Dimensiunile divinului, explicarea celor patru principii divine

Other Articles and Essays