Exerciţii de disciplinare mentală a emoţiilor

Discuţii recente au adus în vedere un subiect important despre care Bardon nu a vorbit direct în „Iniţiere în hermetism", şi anume necesitatea contării şi disciplinării emoţiilor. Deşi o asemenea disciplină emoţională este rezultatul direct al disciplinei mentale şi al lucrului cu oglinzile sufletului, ea cere o atenţie specifică, pentru că mulţi magi începători cad pradă propriilor lor reacţii emoţionale obişnuite. Disciplina emoţională este şi ea o parte importantă a obţinerii Echilibrului astral al Elementelor, şi dacă este ignorată poate aduce ani de frustrare.

Deşi „experimentarea" emoţiilor noastre nu trebuie reprimată, ele trebuie totuşi „examinate" şi înţelese, iar exprimarea lor trebuie să se afle sub controlul nostru conştient. Aşa cum gândirea iniţiatului trebuie să devină o unealtă folositoare, la fel emoţiile lui trebuie transformate din reacţii inconştiente, în alegeri de exprimare conştientă.

Ca şi la transformarea procesului gândirii, transformarea procesului emotiv începe cu detaşare şi observaţie. Urmează o serie de exerciţii care duc de la observaţie, la disciplină şi apoi la folosirea conştientă a emoţiilor ca metodă de exprimare de sine clară.

Exerciţiul 1
Alege o piesă muzicală foarte sentimentală şi care ştii că îţi poate produce emoţii puternice. Las-o să cânte odată, şi permite sentimentului ei să se joace cu emoţiile tale. Pur şi simplu lasă-te dus de valul emoţional, abandonează-te lui şi trăieşte cu adevărat emoţiile pe care te face să le simţi.

Pune piesa a doua oară, şi ca mai devreme lasă-te dus de valul ei. După câteva momente, separă-te de sentimentele pe care ţi le provoacă melodia, observă-le la fel cum ai observat pălăvrăgeala mentală din primul exerciţiu mental al Nivelului Unu. Ascultă restul melodiei din această stare detaşată, şi observă cum corpul emoţional îţi este manipulat de muzică.

Pune piesa a treia oară şi rezistă participării în sentimentul pe care ea ţi-l dă, în sentimentul care rezultă din manipularea corpului tău emoţional de către muzică.

Pune piesa a patra oară, şi alternează între a ceda experienţei provocate de muzică şi a ieşi din implicare. Lucrează la câştigarea puterii de a alege să participi sau nu, aşa cum vrei „tu".

Apoi alege alte piese muzicale la fel de pline de emoţii, şi practică abilitatea ta de a participa şi a nu participa, după voie. Pe măsură ce efectuezi această practică, observă atent felurile cum funcţionează acest mecanism. Care tip input rezultă în care tip de emoţie? De ce? Care părţi ale „tale" sunt implicate în proces?

Exerciţiul 2
Repetă exerciţiul anterior, dar acum cu o piesă care te face să dai din picior (foot tapping) şi să dansezi, una care să te stimuleze şi să te înveselească. Ca şi înainte, lucrează la câştigarea puterii de a alege să participi sau nu, şi examinează cum funcţionează acest mecanism.

Exerciţiul 3
Repetă exerciţiul, având aceleaşi ţeluri, dar acum priveşte un tablou frumos, sau unul care te emoţionează mult. Priveşte de asemenea imagini care te deranjează. Lucrează la a câştigarea puterii de a alege să participi sau nu la emoţiile pe care le trezesc în tine imaginile, şi observă mecanismul.

Exerciţiul 4
Aplică acelaşi rezultat la poezie şi poveşti care te emoţionează, atât favorabil cât şi nefavorabil. Câştigă puterea de a alege şi examinează mecanismul prin care ideile îţi afectează corpul emoţional.

Exerciţiul 5
Priveşte un film sau un program despre care ştii că îţi va trezi emoţii adânci. Exersează-ţi puterea de a alege, şi examinează mecanismul prin care te afectează combinaţia dintre imagine, sunet şi idee.

Exerciţiul 6
Extinde exerciţiul la întâlnirile zilnice şi la emoţiile produse de ele. Câştigă preţioasa puterea de alegere şi examinează îndeaproape mecanismul prin care interacţiunea directă îţi afectează corpul emoţional.

Exerciţiul 7
Acest exerciţiu îşi are punctul de plecare în primele şase. Aici trebuie să „creezi" o emoţie înlăuntrul tău. Aceasta este de fapt o extensie a exerciţiilor de concentrare senzorială ale Nivelului II, din „Iniţiere în hermetism", exceptând faptul că în loc de a crea o senzaţie tactilă, creezi o emoţie. Practică exerciţiul în meditaţie intimă, până ce eşti capabil să chemi orice emoţie vrei, la voinţă.

Exerciţiul 8
Pune la lucru aceste abilităţi, şi fă din expresiile tale exprimările acte conştiente ale voinţei. În timpul întâlnirilor tale zilnice observă mai întâi emoţia pe măsură ce apare natural. Înainte să o exprimi, examineaz-o şi vezi dacă ea există în modul în care ai alege să te exprimi. Dacă se potriveşte cu voinţa ta, atunci exprim-o conştient şi voit aşa cum este. Dacă nu se potriveşte cu voinţa ta, modific-o şi exprimă o emoţie care face asta.

Toate cele bune,
Rawn Clark 17 decembrie 2003

Î. Am o întrebare despre emoţii care mă nedumereşte. În timpul meditaţiilor „reuşite", mă simt copleşit de emoţia Iubirii Divine. Totul pare aşa de perfect încât plâng. Mă aflu în ACUM când se întâmplă asta. Sunt exact unde ar trebui să fiu. Resimt această emoţie ca ceva pentru care ar trebui să mă străduiesc, nu ca ceva pe care ar trebui să-l observ. Uneori vine ca o inundaţie şi este prea frumoasă pentru a mă detaşa de ea. Ce să fac? Este doar un truc al minţii? Pentru că dacă simt asta, atunci de exemplu atingerea unui vid mental perfect devine trivială. Există atâta pace în emoţie...

R. Disciplina emoţională trebuie să înglobeze „toate" exprimările emoţionale, inclusiv cele „prea frumoase spre a te detaşa de ele". Asta nu însemnă că experienţa ta este în vreun fel negativă, sau că trebuie să fie suprimată, ci, că trebuie pătrunsă mai adânc.

Însă urmărirea ei ar trebui să aibă loc în contextul propriu, cel al unui exerciţiu anume, şi nu într-un  vid mental. De fapt, experienţa emoţională pe care o descrii ar fi o întrerupere din starea de vid mental. Dacă apare în starea de vid mental, atunci trebuie să te detaşezi de ea  ca de orice distragere, pentru a continua starea de vid, sau trebuie să ieşi din starea de vid pentru a o explora mai bine. Altfel nu vei putea progresa în adâncirea stării de vid.

Această emoţie este un efect, nu o cauză. Îţi sugerez să cauţi dincolo de ea pentru a afla cauza. Dincolo de acel „sentiment" de bucurie imensă se află o înţelegere foarte importantă referitoare la natura existenţei.  Percepţia pe care o ai asupra acelei înţelegeri îţi produce sentimentul, dar faptul că eşti absorbit de acel sentiment maschează percepţia „directă" şi îţi împiedică experimentarea „directă" a acestei înţelegeri profunde.

Î. Nu prea pot face diferenţa între detaşare şi reprimare, în special când vine vorba de emoţii. Care este diferenţa dintre a rezista participării, a refuza să participi şi a reprima?

R. Reprimarea este când negi „existenţa" unei emoţii pe care o experimentezi fără doar şi poate. Ea se face din frică şi negare. Dar procesul pe care-l sugerez eu nu „neagă" emoţia experimentată, ci se onorează emoţia şi apoi se mută conştientizarea pe o poziţie detaşată, cu scopul de a ajunge să cunoşti cu adevărat esenţa emoţiei. Observă că mai sus am făcut diferenţa între „experimentarea" unei emoţii şi „exprimarea" emoţiei. De fapt te detaşezi de participarea imediată la experimentarea unei emoţii, şi examinezi tocmai mecanismul de participare imediată la experimentarea emoţiei.

În cazul reprimării, negi emoţia însăşi şi te separi de ea fără să ajungi să o înţelegi. Ea încă te controlează la fel de mult ca şi cum te-ai fi lăsat dus de ea. Dar dacă faci procesul sugerat de mine, ajungi să înţelegi emoţiile care apar înlăuntrul tău. Asta îţi permite să le „exprimi conştient şi intenţionat", fiind pe deplin conştient de ceea ce le-a cauzat să apară, şi de aspectele din tine care se manifestă prin ele.

Î. Pe această linie de lucru, ce trebuie să faci cu dificultăţile emoţionale care apar prin munca de transformare de sine? (pare să fie o reacţie, un simţ al Eu-ităţii, un eu vechi care refuză schimbarea)

R. Păi le examinezi, înveţi din ele şi le transformi. Aici este un exemplu bun în care disciplina emoţională este esenţială, întrucât fără ea aceste reacţii emoţionale ţi-ar întârzia progresul, dar având această disciplină ele te pot duce mai înainte chiar mai rapid, pentru că deţin înlăuntrul lor cheia avansării tale. Rezistenţa internă arată de fapt calea către locul unde „trebuie" să mergem.

Toate cele bune,
Rawn Clark 18 decembrie 2003