Introducere
Mă simt onorat în a reda câteva din gândurile mele despre cursul de inițiere prezentat în Inițierea în hermetism" a lui Franz Bardon.
Când un elev se apropie prima oară de această operă, apar inevitabil întrebări. Deși cea mai bună cale pentru a răspunde la ele, este ca elevul să mediteze asupra lor, să se gândească și să găsească singur răspunsurile, fapt ce satisface doar rareori începătorul, mulți punând cartea la o parte fiind prea frustrați. În zilele noastre, când Internetul ne oferă o cale ușoară de a intra în contact cu cei care au lucrat mulți ani cu sistemul magic bardonist, nu prea sunt motive pentru care un începător să lase ca întrebările simple să devină o opreliște în calea progresului propriu. Însă răspunsurile la întrebările mai grele trebuie căutate de el singur, în această privință experiența fiind învățătorul cel mai bun.
Gândurile pe care le ofer aici, vin din experiența proprie de lucru cu sistemul din Inițiere în Hermetism". Este la latitudinea practicantului să fie de acord sau nu cu ceea ce scriu, prin propria sa practică. Ceea ce scriu vrea a fi doar ca o dezvoltare a unor lucruri pe care Bardon le-a conturat, și nu ca o înlocuire pentru ceea ce spune el. Nădăjduiesc că cuvintele mele combinate cu textul lui Bardon vor ajuta elevul să înceapă cu mai multă încredere munca magică. Voi scrie doar despre partea teoretică din Inițiere în hermetism" și partea practică până la nivelul IV. După ce trece de acest stagiu, practicantul ar trebui să ajungă în punctul în care nu mai este necesară întrebarea din surse externe. Răspunsul la întrebările de nivel V și cele următoare sunt redate mai bine în dialog, exemplu în yahoogroups.com, pe grupul FranzBardonMagi. Dar din experiența mea, astfel de întrebări sunt rare, exceptând cazul în care cel care întreabă nu a ajuns în munca magică la punctul despre care întreabă.
Inițiere în hermetism" este un curs coerent de inițiere care începe chiar cu începutul, fiind astfel diferit de multe sisteme moderne de inițiere. Fiecare nivel se bazează pe cele care sunt înaintea sa, așa că este prudent ca elevul să nu sară peste nimic. Ceea ce pare simplu la început, se va dovedi să fie esențial spre a avea succes pe termen lung. Inițierea nu este o cursă. Nu contează câtuși de puțin dacă îți ia 30 de ani sau doar 10, spre a ajunge la nivelul 10. Progresează în propriul ritm (fără să îți pierzi vremea) și practică atât cu răbdare cât și cu perseverență. Nu mă îndoiesc nici o clipă că oricine vrea sincer să lucreze în acest fel, va ajunge la rezultatele dorite dacă urmează cursul cu statornicie. Fiecare din cei 10 pași ai Inițierii în hermetism" este împărțit în trei părți de lucru: spiritual (mental), sufletesc (psihic), fizic, fiecare dintre ele trebuind a fi urmate mână în mână. Acest fapt aduce un progres echilibrat, care este esențial pentru avansarea reală în magie. De exemplu elevul nu trebuie niciodată să treacă de la exercițiile fizice de nivel I, la cele de nivel II, înainte să fie efectuate cele mentale și psihice de nivel I. Dacă un set de exerciții dintr-un anumit nivel îți este simplu și îl termini înaintea celorlalte seturi ale nivelului, atunci îmbunătățește-ți succesul cu aceste exerciții, cât timp termini celelalte seturi. Înainte de a trece de la un nivel la altul, trebuie obținut standardul de succes pe care îl oferă Bardon pentru toate părțile acelui nivel.
Munca acestui sistem cere disciplină și angajament. Mai întâi practicantul trebuie să își facă timp în fiecare zi spre a efectua exercițiile. Sfatul meu este că, dacă e posibil, elevul să exerseze cel puțin jumătate de oră dis de dimineață și jumătate de oră seara înainte de culcare. Oferă-ți însă excepții ocazionale de la acest regim, cinci zile pe săptămână sunt suficiente dar șapte sunt mai bune. În final, această disciplină va deveni o bucurie, iar perioada în care ea este obligatorie va trece repede. Însă ÎNAINTE de a trece la treabă, este important să se ia în considerare următoarele: mai întâi, elevul ar trebui să citească de câteva ori textul, spre a vedea ce este urmărit în decursul său. Dacă nu vezi nici un fel în care viața ta aglomerată să poată acomoda timpul necesar pentru acest tip de muncă, atunci cel mai bine este să amâni munca, până ce îți poți restructura viața. Între timp poți începe schimbările din viața ta care îți vor permite în cele din urmă să faci munca magică. Fii bun cu tine; inițierea nu trebuie să fie o tortură ci trebuie să fie, dacă nu o veselie, atunci cel puțin un lucru interesant și inspirator. Îmbunătățirea proprie poate fi (și în opinia mea AR TREBUI să fie) un timp care să fie plin de bucurie.
Inițierea nu este o cale către bogății mari sau către putere asupra altora. Dacă acestea sunt scopurile tale, atunci nu vei avea succes genuin în magie. Astfel că întrebarea de ce alegi această muncă este una esențială. Este înțelept să petreci un timp îndelungat gândindu-te la motivele pentru care îți asumi această responsabilitate. În întreg cursul lui Bardon intențiile tale vor fi testate iar și iar. Acestea sunt marcajele acelor capcane" despre care vorbesc cei care au progresat în muncă. Numai motivațiile corecte" vor conduce practicantul prin anumite părți ale cărării inițierii. Dacă motivațiile îți sunt prea egoiste, atunci te vei izbi de un zid și doar o reevaluare a motivațiilor tale te va elibera. Acesta este un lucru bun, și nu este dat ca un blocaj, ci o parte vitală a inițierii, care garantează că elevul stă pe cale sau o abandonează.
În aceste timpuri, când informația este foarte ușor accesibilă, avem obiceiul de a căuta răspunsurile în exterior. Am pierdut obiceiul de a căuta înlăuntru răspunsurile și să încercăm cel mai mult să ne dăm singuri seama de lucruri. Deși este ușor să acumulezi multă informație și să o depozitezi în minte ca și cunoaștere, acea cunoaștere este transformată întru înțelegere doar prin experiență. Procesul inițierii este unul de experiență, nu doar unul de acumulare de informație, așa că este important să contempli fiecare idee pe care o întâlnești în Inițiere în hermetism" și să rezolvi sigur lucrurile, oricând este posibil. Acest fapt este adevărat în special referitor la partea teoretică a cursului, căci multe din ceea ce spune Bardon în această secțiune nu sunt decât o delimitare a faptelor, nefiind intenționate ca un răspuns la întrebări, ci drept ceva care să te îmboldească înspre meditație și contemplare. Fii sigur că până și cele mai confuze bucăți se vor clarifica în timp, pe măsură ce câștigi experiență.
Inițierea necesită din partea elevului o onestitate radicală față de sine. Fii atent să nu te păcălești că ai obținut ceva pe care nu l-ai obținut și fii mereu pregătit de a te critica cu iubire. Fiecare avem înlăuntrul nostru o sursă de ghidare foarte bună. Una din cele mai importante lecții pe care le-am învățat este să ascult întotdeauna de conștiința mea. Nu m-a păcălit niciodată, și am ajuns și eu la un punct în care o ascult și mă supun ei întotdeauna. Te sfătuiesc să faci la fel, să asculți și să-ți urmezi conștiința, iar succesul îți va fi asigurat.
Îți urez cel mai mare succes pe calea inițierii!
Teoria
Elementele
Filosofia elementelor este normal, un concept uman. Este ceva prin care noi oamenii am încercat să descriem lucrările universului. Însă deși este o construcție umană, aceasta nu neagă faptul că descrie un lucru real. Pentru mintea mea, este o descriere care funcționează bine, dându-mi o unealtă prin care pot lucra cu forțele pe care aceasta încearcă să le descrie. Recunosc că este imperfectă și nu se potrivește exact cu realitatea lucrurilor, însă o potrivire exactă ar fi imposibilă.
Forțele care stau la baza elementelor există indiferent dacă încercăm sau nu să le descriem și indiferent dacă există sau nu oameni care să le perceapă. Când se lucrează cu elementele sunt două lucruri importante de ținut minte.
Primul este că elementele nu sunt identice cu fenomenele fizice cu aceleași nume. De exemplu elementul Foc nu este același ca și fenomenul fizic al focului. Numele elementelor sunt derivate prin legea analogiei, aceasta însemnând că elementul Foc are multe dintre caracteristicile focului fizic, ca și expansiune, căldură, strălucire, abilitatea de a transforma ceea ce atinge. Deseori elevul cade în capcana de a apropia prea mult elementele de fenomenele fizice analoage lor. Acest fapt tinde să ascundă semnificația mai adâncă a elementelor, astfel trebuind evitat.
Al doilea este faptul că în tărâmul fizic elementele nu acționează niciodată singure, ci toate lucrurile fizice sunt combinații ale elementelor. De pildă fenomenul fizic al focului nu este alcătuit numai din elementul Foc, ci este o compoziție a tuturor celor patru elemente, care lucrează împreună (plus Akasha). Un lucru fizic poate arăta predominanța unui element asupra altora, dar le conține pe toate patru. Elementele există în stare separată, primară, numai în cele mai rarefiate dimensiuni ale planului astral și mental.
Fluidele electric și magnetic
Bardon nu vorbește extensiv în partea teoretică despre fluidele Electric și Magnetic, dar vorbește despre ele în partea practică a Inițierii în hermetism" , în Cheia adevăratei Kabbala" și în Întrebări să răspunsuri". Dar niciunde nu oferă o definiție clară și exhaustivă a acestor termeni.
Probabil că prima întrebare care apare este: ce vrea să spună el prin fluid"? Prin fluid, Bardon indică o energie sau o esență care posedă mișcare și se manifestă într-o manieră similară apei. Ambele fluide sunt dinamice iar cursul învață elevul cum să manipuleze sau să manevreze aceste fluide, să formeze din ele orice formă vrea și să le impregneze cu o anume dorință.
Aceste două fluide sunt polaritatea primară și se manifestă pe toate planurile existenței. Fluidul Electric este polul pozitiv, expansiv, iar fluidul Magnetic este polul opus, negativ, contractor. Similar unui magnet fizic, acești poli nu pot fi separați, manifestându-se prin continuul care-i unește în îmbrățișarea lor eternă. Amândouă forțe sunt egale și interdependente, fiind descrise în fiecare cultură într-un fel sau într-altul. La nivelul cel mai înalt acești poli sunt exprimați prin cele două fețe ale Întregului.
Fluidele sunt rădăcinile elementelor Foc și Apă și acest fapt explică de ce în partea practică, elevul caută înăuntrul elementului Foc, fluidul Electric și înăuntrul elementului Apă, fluidul Magnetic. De fapt este dificil pentru practicant să diferențieze la început între elemente și fluide. Dar o diferență există, însă este dificil de explicat. Fluidul Electric se găsește în calitățile de expansiune, căldură și lumină ale elementului Foc, iar fluidul magnetic se găsește în calitățile de contracție, răceală și întuneric ale elementului Apă. Fluidul Magnetic dă formă forței Electrice și ele acționează la unison, peste tot în lumea noastră. Fluidele sunt cele două forțe primare, iar elementele sunt extensiunile sau modificările lor. Despre fiecare element se poate afirma că el conține o încărcătură electromagnetică specifică. Elementul Foc este predominant Electric, iar Apa este Magnetică. Aerul reprezintă un echilibru ale celor două fluide (continuul care unește polii), hermafroditul perfect, capabil de a accepta influența fiecărui fluid. Elementul Pământ, al patrulea pol al magnetului tetrapolar, reprezintă acțiunea combinată a acestor trei încărcături electromagnetice.
Aceasta este deseori prea dificil de înțeles pentru novice. Necesită o gândire atentă asupra faptului că, la un nivel filosofic, o combinație a părților poate însemna uneori mai mult decât suma părților. În acest caz, amplificarea efectului apare datorită faptului că părțile care se combină sunt fiecare lucruri dinamice. Dinamismul lor le face să interacționeze, iar împreună ele creează ceva nou, care nu a existat la nivelul părților independente. Astfel, elementul Pământ conține nu doar echilibrul Electric și Magnetic al Aerului, dar și polaritățile brute ale Focului și Apei. Ele lucrează împreună într-o manieră dinamică, ritmică și ciclică. Tocmai combinația și interacțiunea acestor trei părți dinamice face ca lucrurile să manifeste soliditate în fiecare din cele trei medii sau substanțe (mental, astral și fizic) (adică elementul Pământ solidifică / cristalizează la fiecare nivel).
Munca serioasă cu fluidele începe abia în nivelul VIII, așa că nu are rost să arătăm aici prea multe corespondențe ale lor, întrucât între acest nivel și pasul VIII vei avea mult timp să te familiarizezi cu fluidele pe cont propriu. Dar prezint câteva note din comentariile lui Bardon așa cum sunt date de elevii săi direcți în cartea Întrebări și răspunsuri".
Fluidul electric umple gândurile abstracte cu fluid electric pur, căldură, expansiune și dinamică. Fluidul magnetic le umple cu fluid magnetic pur și cu calitățile opuse. De exemplu fluidul electric se exprimă prin voință, iar fluidul magnetic se exprimă prin opusul voinței, credința manifestată, un aspect al puterii productive universale."
Clarvederea este o abilitate electrică a corpului astral, clarsimțul și psihometria sunt abilități magnetice."
Dacă ne aflăm sub influența fluidului electric, atunci elementul foc este mai eficient în noi. În acest caz ne simțim fierbinți, sau suntem mai activi, lucrăm mai cu sârg, și suntem astfel mai plini de elementul foc. Prin influența mărită a fluidului magnetic, percepem răceala și dacă suntem mai plini de el, se mărește eliminarea."
La suprafața corpului uman, fluidul electromagnetic acționează ca și magnetism vital care radiază. Partea dreaptă a corpului este (pentru un dreptaci) activă sau electrică, iar partea stângă este pasivă sau magnetică, acest lucru fiind opus pentru un stângaci."
Fluidul electric prin expansiunea sa formează electroni în interiorul fiecărui corp (lucru fizic), care sunt atrași de fluidul magnetic al pământului (ceea ce explică gravitația). Fluidul electric se află în interiorul oricărui lucru creat (așadar și al pământului), iar fluidul magnetic este eficace la suprafața oricărui lucru creat (respectiv și a pământului). Fluidul electric produce acizii în toate corpurile organice sau anorganice, iar fluidul magnetic este eficace într-o manieră alcalină."
Nu mai este nevoie să spun (dar o voi face oricum) că fluidele Electric și Magnetic nu sunt aceleași lucruri ca și fenomenele fizice ale electricității și magnetismului. Deși ele sunt relaționate prin analogie, nu sunt identice. Fenomenele fizice ale electricității și magnetismului sunt fiecare cauzate de fluidul corespondent, dar nu sunt unul dintre aceste fluide ci sunt o combinație a celor patru Elemente, având o polarizare predominantă către Foc sau Apă.
Îmi este imposibil să descriu cum se simte acumularea și proiectarea fluidelor. Singurul fel în care se poate face asta este prin experiență directă, cheia acesteia fiind observarea atentă zilnică a calităților pe care le-am descris mai sus și căutarea lor, în special în lucrul cu elementele.
Od-ul"
Bardon menționează în trecere acest concept, dar nu îl explică. Am auzit câteva definiții ale sale, dar din ce am văzut din definițiile lui Bardon, el se referă la caracterul individului, sau cu alte cuvinte la exprimarea individuală a combinației particulare de Elemente.
Od-ul are o natură primar Electrică, adică este energia pe care o exprimăm fiecare prin gândurile și emoțiile noastre. La nivel mental, el este atitudinea noastră și calitatea / cantitatea ideilor, văzute prin prisma faptului cum îi influențează ele pe alții, adică văzute prin emanațiile lor. La nivel astral el este caracterul nostru astral, sau combinația emoțională, văzută în faza sa de emanație a influenței asupra împrejurimilor. Cât despre corpul fizic, el este vitalitatea pe care o aducem în viață și o exprimăm prin acțiuni. Astfel, cineva cu un Od puternic este în general gregar și activ, iar cineva cu un Od slab este pasiv și timid. Aceste trei aspecte ale Od-ului lucrează la unison spre a produce Od-ul de ansamblu.
Bardon menționează despre Od, în Întrebări și răspunsuri".
Atragem această energie vitală acumulată direct din univers, și o direcționăm întru corpul astral al persoanei bolnave, fără să o trecem înainte prin corpul nostru. Acest fapt împiedică slăbirea vitalității proprii și simultan împiedică amestecarea Od-ului (caracterului) nostru cu cel al persoanei bolnave. Altfel ne putem infecta cu atributele negative ale pacientului."
Deși Bardon vorbește aici de Od doar în relație cu vindecarea astrală, același lucru poate fi spus și despre Od-ul mental în vindecarea mentală și despre Od-ul fizic în vindecarea fizică.
Magnetul tetrapolar
Bardon vorbește în cărțile sale despre Magnetul tetrapolar, dar cu toate acestea mulți cititori au probleme cu acest concept, în special cei care nu sunt obișnuiți cu diagrama hermetică cunoscută ca și Crucea Forțelor Egale". Aceasta este o imagine simplificată a Magnetului tetrapolar și ajută mult în înțelegerea sa. Ar fi bine să desenezi una, pentru studiul propriu.
Începe prin a desena un cerc cu diametrul de 7,5 cm. Apoi trasează o linie verticală de la cap la cap, prin centrul cercului, și una orizontală prin centrul său. Ar trebui să ai un cerc împătrit, adică o cruce cu brațele egale într-un cerc. Apoi marchează polii crucii. Scrie imediat în afara cercului: Foc" la dreapta, Apă" la stânga, Aer" sus și Pământ" jos. Așadar ai o linie de Foc - Apă și una de Aer - Pământ. În interiorul cercului, deasupra liniei Foc scrie Cald" și dedesubt Uscat". Deasupra liniei Apă scrie Umed" iar dedesubt Rece". La stânga liniei Aer scrie Umed" și la dreapta Cald". La stânga liniei Pământ scrie Rece" și la dreapta Uscat". În centrul cercului, unde se intersectează liniile, pune un punct și scrie Eter", sau punct de adâncime".
Dacă vrei să colorezi diagrama, vei avea nevoie să divizezi din nou cercul, de data asta în opt părți. Fă din nou o cruce egală dar oblic, astfel ca să dividă porțiunile anterioare fiecare în două părți egale. După cum vei vedea, acest tip ce împărțire stabilește sferturi de cerc pentru fiecare element, nu doar poli, polii situându-se la periferia cercului în mijlocul sectorului de cerc alocat elementului respectiv. Colorează sectorul din dreapta cu un roșu strălucitor pentru Foc, cel din stânga un albastru cian pentru Apă, cel de sus galben strălucitor pentru Aer și cel de jos un brun pământiu sau un verde măsliniu pentru Pământ. (Poți folosi și culorile sugerate de Bardon, roșu Foc, verde albastru Apă, albastru strălucitor deschis Aer, maro închis, gri sau negru Pământ.)
Acum, în final, poți divide în jumătate toată foaia pe care desenezi (de-a lungul liniei verticale Aer - Pământ), fluidul Electric fiind în dreapta iar fluidul Magnetic în stânga. Partea dreaptă a foii, aflată în afara cercului ar trebui s-o desenezi un roșu strălucitor (puțin mai albastru ca și cel folosit la Foc) și partea stângă din afara cercului cu un albastru bogat (nu la fel de verde sau strălucitor ca cel folosit la Apă). În timp poți adăuga orice corespondențe vrei la această diagramă. Ceea ce face această diagramă este să lumineze felul în care interacționează Elementele.
Motivul principal pentru care Bardon folosește analogia unui magnet, este spre a accentua interacțiunea dintre elemente dar și dintre fluide. La un magnet fizic, polii coexistă ei se atrag prin similarități și se resping prin diferențe. La Magnetul tetrapolar situația este identică, dar la o scară diferită. El este alcătuit din patru poli, nu din doi, trei dintre ei (elementul Foc predominant Electric, elementul Apă predominant Magnetic și elementul Aer cu un Electromagnetism echilibrat) combinându-se și din interacțiunea lor apărând elementul Pământ.
Unii spun că elementul Pământ nu este un element în sine, ci este interacțiunea celorlalte trei elemente reale", Foc, Aer și Apă. Aceasta este doar parțial adevărat, pentru că Pământul ESTE interacțiunea celor trei elemente, dar faptul că ele sunt dinamice, și așadar interacționează între ele atunci când se combină, rezultă în crearea unui factor nou; combinația ajunge să fie mai mult decât suma părților sale. Acest produs unic al interacțiunii dintre Foc, Aer și Apă, este cel pe care îl numim Pământ și care se manifestă ca unul dintre polii Magnetului tetrapolar.
Prin același principiu filosofic, Magnetul tetrapolar este mai mult decât suma părților sale, fiind interacțiunea cumulativă a polilor săi. În centrul său este punctul de adâncime" de care Bardon vorbește la nivelul V din Inițiere în hermetism" și în Cheia adevăratei Kabbala". Acesta este Akasha sau Eterul din care pornesc toate lucrurile. Universul hermetic este infinit și unul dintre misterele pe care le exprimă magnetul tetrapolar este că acest centru se află oriunde, oricând, în oricine, în orice dinăuntrul acestei infinități.
Ființele elementelor
Într-o discuție de pe un canal de discuții a apărut întrebarea dacă ființele elementelor sunt metaforice și conținute în psihicul nostru, sau dacă sunt entități independente. Aceasta este o întrebare comună având în vedere cât de aproape de povești sună povestirile despre aceste ființe. Adevărul este că ființele elementelor sunt, în sine, entități independente de psihicul uman. FORMELE lor însă nu sunt independente de psihicul uman. Sună confuz?
Ființele elementelor există înlăuntrul planului astral și astfel sunt văzute ca având o anume formă, forma lor fiind una simbolică, fapt care este real despre orice formă astrală. Așa că forma în care ele sunt percepute diferă de la o cultură la alta. Cultura europeană le privește în general ca și Salamandre, Silfi, Ondine, Gnomi, dar de exemplu o cultură africană aborigenă le-ar putea percepe într-o formă diferită. Noi oamenii percepem ființele astrale diferit, din moment ce fiecare ne procesăm percepțiile prin minți diferite. Dar acest fapt nu le neagă realitatea ca ființe care au o existență separată de mintea noastră individuală. Ceea ce ține de psihicul uman este doar FORMA lor astrală, nu existența lor.
Karma/Cauza și efectul
Este prudent ca elevul să contemple îndelungat asupra cauzei și efectului. Această lege este prietenă cu magul întrucât magii folosesc această lege spre a-și meșteșugări urcarea. De pildă când lucrezi la îmbunătățirea caracterului, vei urma anumite practici care vor face ca trăsăturile tale negative să fie înlocuite de unele mai bune. Cauza și efectul este motivul pentru care totul se îmbunătățește odată cu practica.
Însă magul va întâlni cazuri în care cauza și efectul nu pot fi folosite spre avantajul său. Un exemplu bun este în vindecarea proprie sau a altora. Există anumite boli care au o rădăcină karmică și magul va vedea că nu poate face nimic spre a îmbunătăți starea pacientului. Similar, există anumite situații inevitabile pe care magul nu le poate devia pentru că sunt legate prea mult de karma unei persoane. Numai rareori este el lăsat să intervină în datoria karmică a altuia. Un mag are nevoie de înțelepciune spre a-și da seama când ar trebui să lase o situație în pace. Acest lucru este câștigat doar prin experiență.
Planurile fizic, astral și mental
Ca și filosofia elementelor, acesta este un concept uman care caută să descrie fenomene universale. Cel mai mare neajuns al său este în opinia mea că implică planuri separate, clar definite. Adevărul este că universul este un întreg unificat. Nu apare un punct exact unde se termină planul fizic și apare cel astral, nici unul în care cel astral se termină și apare cel mental. Se trece dintr-unul într-altul și toate trei se întrepătrund.
Noi dividem universul în trei părți, pur și simplu pentru că este mai ușor și mai convenabil să îi înțelegem întregul. Ca toate construcțiile umane, și aceasta este tot o unealtă, dându-ne abilitatea practică de a manipula forțele universale. O regulă simplă de amintit este că pentru ca un lucru fizic să existe, el trebuie să existe pe plan astral și mental.
Tărâmul astral există datorită coborârii planului mental întru (sau către) cel fizic. El este în cea mai mare parte a sa o fază intermediară. Substanța astrală se transformă repede în manifestare fizică și mintea o poate manipula ușor.
În termenii noștri, corpul mental corespunde cu conștientizarea conștientă și el pătrunde atât prin corpul astral cât și prin cel fizic. Când ne percepem corpul mental, forma și culoarea sa reflectă starea noastră mentală. El ia o formă asemănătoare dimensiunii noastre fizice, numai când ne întindem conștientizarea în mod egal prin corpul nostru fizic. Corpul nostru mental nu simte mediul în care ne aflăm într-o manieră similară cu percepțiile noastre fizice. Simțurile mentale sunt doar analoage celor fizice. De exemplu există un simț mental care are câteva caracteristici ale văzului fizic, dar văzul mental dezvăluie un alt univers decât o face cel fizic.
Corpul nostru astral corespunde cu ființa emoțională sau personalitatea, și el pătrunde planul fizic. Când ne percepem corpul astral, forma sa este similară celei fizice, iar culoarea sa reflectă starea personalității noastre și emoțiile. Simțurile corpului astral sunt similare cu cele fizice, dar sunt similare și cu cele mentale, ele mediind între aceste două categorii. Un mod bun de a face diferența între o călătorie astrală și una mentală este măsura în care percepțiile asupra mediului sunt similare celor fizice. În timpul unei călătorii astrale se pot simții textura, căldura, frigul, sunetul, culoarea, mirosul, gustul. Dar în timpul unei călătorii mentale nu apar senzații asemănătoare celor fizice.
Corpul nostru fizic este unul temporar. El trăiește o anume bucată de vreme și apoi se dizolvă în univers, iar părțile sale constituente dispar. Corpul nostru astral este și el temporar, dar de durată mai mare decât cel fizic. Numai corpul mental sau spiritul este etern. El coboară într-o succesiune de corpuri astrale și fizice temporare, dar nu se dizolvă. Cele trei corpuri ale ființei umane servesc ca o analogie pentru a înțelege interacțiunea celor trei tărâmuri corespunzătoare. Unul dintre avantajele sistemului lui Bardon este că relaționează direct cele trei tărâmuri de cele trei corpuri ale practicantului. Astfel, el învață să aibă experiențe în fiecare tărâm, observând mai întâi impactul pe care pe care îl au ele asupra experienței personale. Calea aceasta duce de la personal și intim la universal.
Religia
Întrebarea referitoare la religie este deseori una problematică pentru elevul începător. Acesta se întreabă cum să combine punctul de vedere religios (dacă are o religie) cu cel magic. Fiecare trebuie să găsească aici răspunsul personal. Singurul sfat pe care îl pot oferi este să ai o minte deschisă. Magia poate coincide cu orice religie, ea a luat toate formele în decursul timpului și poate fi găsită în toate religiile cunoscute omului dacă cel care caută este educat în noțiunile de bază ale magiei. Pentru mag, cea mai importantă parte a religiei este sentimentul devoțiunii, pe care aceasta îl insuflă practicantului. Devoțiunea, în special cea manifestată prin actul venerației, este o forță puternică pe care magul o poate folosi în procesul urcării spirituale.
Ascetismul și sexualitatea
Bardon este foarte clar asupra aspectelor la care se referă când vorbește de ascetism: autodisciplină și autocontrol. El recomandă mereu o practică echilibrată, care nu se abate în extremism de nici un fel. Dar apare frecvent întrebarea dacă elevul ar trebuie sau nu să se abțină de la sex.
Deși multe sisteme sfătuiesc abstinența sexuală ca fiind o cale de a atinge puritatea sau de a mări voința, acesta nu este cazul sistemului lui Bardon. Pentru mag, este clar că o abstinență completă de la ceva atât de inerent și natural pentru psihologia umană ca și sexul, este o formă de extremism care produce mai mult decât puțin dezechilibru. Pot exista ocazii în viața unui mag în care o abstinență temporară de la sex este productivă, dar acesta este un lucru rar și doar în anumite scopuri.
În general, o sexualitate sănătoasă este o parte vitală din a avea o viață sănătoasă și echilibrată. Ea este atât o funcție corporală esențială cât și o parte esențială a stării de bine emoțional. Mulți bărbați magi practică ceea ce este numită retenția seminței" și spun că aceasta este benefică pe multe nivele. Aceasta este o tehnică simplă de a aplica presiune asupra tuburilor care poartă sperma oprind astfel ejacularea. Acest fapt nu afectează negativ de obicei orgasmul masculin, deseori mărind efectul energetic pe care orgasmul îl are asupra corpului bărbatului.
Cu câțiva ani în urmă, cineva mi-a spus că homosexualitatea este produsă datorită unui dezechilibru al elementului Apă, și că este un lucru pe care un mag ar trebui să îl depășească. După o mică discuție, a reieșit clar că sentimentele sale despre homosexualitate nu aveau nimic cu magia, ci tendința sa era apărută datorită modului în care a fost crescut și a moralei sale personale, nefiind fondată pe filosofia elementelor. De fapt, acest aspect al sexualității nu are nimic de a face cu echilibrul elemental al unui om. Homosexualitatea, bisexualitatea și heterosexualitatea sunt toate naturale și nici una nu este mai mult sau mai puțin sănătoasă decât alta. Sper ca nici un practicant să nu se teamă că sexualitatea sa îl oprește din a urma o cale magică.
Singurele părți importante ale sexualității care afectează creșterea spirituală a unui om și avansarea în magie, sunt simțământul său despre orientarea sa sexuală și modul în care îi tratează pe cei cu care are relații sexuale. Adică ceea ce contează pentru avansarea spirituală sunt aspectele emoționale și morale ale sexualității, acele părți care pot fi schimbate și îmbunătățite de către mag.
Revenind la punctul principal, alte forme de ascetism ca și înfometarea sau autoflagelarea nu sunt recomandate, ele producând doar dezechilibre. Echilibrul este câștigat doar prin moderație și control disciplinat, aceasta fiind calea recomandată de Franz Bardon.
Timpul
Acesta este un subiect pe care Bardon nu l-a discutat în partea teoretică, dar eu cred că este important în practica magică, astfel că am ales să vorbesc și despre el. Este dificil să despărțim realitatea obiectivă a timpului de percepția noastră subiectivă asupra sa. Ambele lucruri sunt probleme pe care magul le are în vedere.
Ca și oameni, noi avem experiența timpului ca fiind un lucru care se întinde înaintea și înapoia noastră. Pentru noi, timpul pare să meargă înainte, sau noi părem să înaintăm prin el. Oricum, percepem timpul ca având o mișcare spre înainte. Spre a ține cont de această înaintare, am construit diverse metode de a măsura trecerea timpului. Îl dividem în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, etc. În momentul de față, scriu acest material, la orele 13:10, timp standard pentru Pacific, este 3 martie 2001. Acest fapt este relevant pentru existența mea mundană, în faptul că mă ajută să mă plasez în context cu rutina mea planificată, dar ca mag are puțină relevanță pentru mine.
În magie există doar un aspect al timpului care este relevant cu adevărat, momentul prezent sau acum. Excepțiile sunt când magul are nevoie să plaseze o durată pentru un anume ritual magic (ca și atunci când menține o vindecare magică în acțiune, până când pacientul se face bine), sau când face un anume ritual în concordanță cu anumite aspecte astrologice favorabile, etc.
Esența timpului este schimbarea secvențială. Numărul de schimbări care apar înlăuntrul fiecărui moment este cu adevărat infinit. Nu există nemișcare, un moment în care schimbarea să înceteze și totul să rămână așa cum este. Aceasta este ceea ce diferențiază percepția noastră subiectivă asupra timpului de realitatea obiectivă a sa.
Ca și oameni, nu suntem capabili să percepem numărul infinit de schimbări care apar în fiecare moment. Tot ceea ce putem face este să captăm câteva schimbări mici pe moment. Mecanica percepției umane este ca și cum am face o fotografie a momentului prezent, am modifica-o într-o imagine statică de evenimente și apoi i-am decodifica semnificația pe care o are pentru noi. Acest fapt se întâmplă foarte rapid și efectuăm un lanț de astfel de imagini statice asupra acțiunii, proces din care primim impresia mișcării, similar cu cea avută când privim un film din 24 de imagini statice pe secundă.
Acest fapt are ca efect desincronizarea temporală și emoțională cu timpul obiectiv. În timpul obiectiv există doar prezentul. Obiectiv, acest acum este etern și se află într-o stare eternă de schimbare. El nu se mișcă, pur și simplu ESTE. Momentul prezent are trei componente: 1) schimbarea infinită, 2) continuitatea infinită, 3) acumul (starea de acum). Aceasta este senzația imediatului inerentă experienței noastre a prezentului.
Procesat de creierul uman, prezentul infinit este perceput ca o secvență de momente finite. Astfel, simțim că există momente trecute, prezente și viitoare. Dar magul ar trebui să înțeleagă că la nivelul fizic al existenței noastre, trecutul este doar o funcție a memoriei, iar viitorul este o funcție a imaginației creatoare. Nici trecutul nici viitorul nu pot fi spuse a exista în prezent.
În contradicție cu acestor lucruri, vorbim despre o eternitate care învăluie toată trecerea timpului și ne întrebăm dacă avem sau nu liber arbitru. Vă spun că acestea nu sunt contradictorii, sau că aceste contradicții coexistă destul de confortabil. Deși în lumea fizică unde timpul se îmbină cu spațiul, există numai prezentul, în părțile cele mai efemere ale tărâmului nonfizic unde stăpână e eternitatea, tot timpul (trecut, prezent și viitor) există simultan și într-un întreg.
Timpul este multidimensional infinit. Când cineva experimentează eternitatea, întreaga infinitate multidimensională a timpului este percepută ca un Acum unificat. Din acest punct de vedere, liberul arbitru este irelevant pentru că infinitatea implică faptul că sunt destule alternative spre a acomoda numărul infinit de situații pe care cineva le poate alege. Cu alte cuvinte, este nevoie de liber arbitru spre a crea și a urma numărul infinit de alegeri care umplu eternitatea. Din perspectivă magică aceasta este adevărul rădăcină care stă la baza multor teorii ale fizicii moderne, care privesc ideea că există un număr infinit de universuri care urmează un număr infinit de linii ale timpului. Eternitatea nu este umplută cu posibilități infinite, ci este umplută cu actualități infinite, adică toate posibilitățile sunt actualizate; dacă nu ar fi așa, atunci eternitatea nu ar fi cu adevărat infinită.
Ceea ce ne împiedică din a percepe constant eternitatea cu conștientizarea pe care o avem, este faptul că noi ca oameni suntem legați de secvențe. În orice am face, un lucru urmează altuia, o idee duce la alta, o acțiune este urmată de un efect, etc. Spre a percepe eternitatea (sau orice infinitate în întregul ei) ar fi nevoie ca noi să ne scoatem din perspectiva secvențială. Această perspectivă este așa de străină existenței noastre de zi cu zi încât rareori îi considerăm implicațiile, ca să nu mai vorbim de posibilitate.
Tărâmul fizic este stăpânit de timp și de spațiu. Trebuie să spun că este greu să se separe spațiul de timp, pentru că fără factorul de timp, spațiul nu ar exista.
Tărâmul astral mediază între tărâmul fizic dens și secvențial, și cel mental nonsecvențial. Așa că tărâmul astral nu este complet legat de substanță și din acest motiv este afirmat că spațiul nu domnește în astral. Acest fapt este doar parțial adevărat, dar pentru mag este adevărat în special când face călătorii astrale și comunică astral cu alte ființe. Cu alte cuvinte, un mag bine antrenat poate călători în orice loc fizic prin planul astral și poate comunica cu orice ființă, indiferent de locul din spațiu în care se află ea. Timpul (secvența) stăpânește însă planul astral iar spre a călători prin timp, magul trebuie să lucreze înlăuntrul planului mental.
Tărâmul mental cuprinde atât secvența (timpul) și nonsecvența (eternitatea). În cele mai înalte zone ale planului mental nu mai există secvență, și se poate ieși din timp și vedea lucrurile dintr-o perspectivă eternă. Timpul este un factor în zonele mai joase ale planului mental (acelea ale gândului secvențial și ale materiei fizice). Spațiul devine un factor doar la nivelul în care tărâmul mental se intersectează cu cel fizic, dar aceasta este o parte mică din tărâmul mental, și astfel spunem că nici timpul, nici spațiul nu restricționează substanța mentală.
Cel care se preocupă de magie va beneficia mult dacă va observa natura percepției umane și natura timpului însăși. Meditații, experimente și lecturi asupra acestui subiect vor adânci înțelegerea sa.