Paşii cinci - zece

Introducere

În câteva ocazii, am fost rugat să scriu un fel de ghid la „Iniţierea în hermetism" a lui Franz Bardon şi mereu am răspuns cu „Nu ştiu ce altceva să adaug". Am avut această părere ani de zile, dar după de am participat de mai multe ori la un grup de discuţie pe Internet, unde am discutat despre opera lui Bardon, am ajuns să-mi modific opinia. Aşa că atunci când am fost rugat să scriu anumite întrebări şi răspunsuri despre Bardon, am fost de acord să scriu câteva lucruri despre primii patru paşi din „Iniţiere în hermetism". Nici nu mă gândeam atunci că voi ajunge să scriu câteva zeci de pagini şi că s-ar mai putea scrie alte sute de pagini.
Responsabilitatea unui scriitor este să facă lucrurile înţelese, să prezinte conceptele astfel încât să poată fi înţelese uşor de către cititor. Dar ea se termină aici, întrucât cititorul este cel care trebuie să se străduiască să le înţeleagă. El este cel care nu înţelege ceea ce vrea să spună autorul şi asta prezintă un dezavantaj al lucrului scris, faptul că nu există dialog între cititor şi autor. Aşa că multe lucruri scrise rămân înţelese greşit sau numai parţial de mulţi oameni.
În cazul cărţilor lui Franz Bardon, neînţelegerea provine din faptul că el a scris cărţile din perspectiva cuiva care deja practică ceea ce este descris. De exemplu în „Iniţiere în hermetism", când descrie exerciţiile de nivel V, el spune că doar cel care a făcut exerciţiile de nivel I, II, III, şi IV le va înţelege. Aşa că cel care se află la nivelul II, sau cel care citeşte cartea pentru întâia oară va înţelege mai puţin decât cel care a terminat nivelul IV.
Aşa a fost şi cazul meu, şi pe măsură ce progresam îmi dădeam seama că înţelesesem greşit lucruri doar prin citirea textului, lucruri care acum aveau sens, deoarece făcusem lucrul care m-a dus chiar în acel punct al practicii. Şi chiar pentru acest motiv m-am decis să continui comentariul la „Iniţiere în hermetism" dincolo de nivelul IV. Cred însă ferm că oricine a ajuns la începutul nivelului V nu mai are nevoie de sfat extern. Practicantul nivelului V a stăpânit deja tehnicile de bază pe care este construit restul cursului. În plus, el a învăţat abilitatea de a se întreba pe sine şi de a afla singur răspunsurile şi a ajuns necesar să-şi îmbunătăţească această abilitate spre a tăia ca un brici. La acest punct „Iniţierea în hermetism" devine mult mai simplă pentru elev.
Acest stagiu caracterizat de abilitatea elevului de a întreba intern întrebările sale şi de a căuta răspunsul prin propriile experienţe, este unul necesar pe calea iniţierii. Mergând pe această cale, responsabilitatea progresului tău cade din ce în ce mai mult pe umerii tăi. Curiozitatea şi inventivitatea sunt aliaţi importanţi în studiul magiei şi există unele locuri în care ele sunt singurele tale ajutoare.
Am încercat să găsesc un echilibru între respectul faţă de acest lucru, şi încercarea de a nu încuraja pe cel care încearcă să sară acolo unde nici măcar nu poate merge. Compromisul meu a fost să fac două lucruri cu privire la „Iniţiere în hermetism". Primul, să-mi limitez comentariul detaliat şi sugestiile practice doar la partea teoretică şi la nivelurile I-IV. Al doilea, am scris un comentariu al nivelelor V-X, care scoate în evidenţă unele lucruri pe care felul în care Bardon scrie le face greu de priceput pentru cel care nu este pregătit. Nu voi oferi sfatul meu practic pentru aceşti paşi, decât prin corespondenţă personală, sau conversaţie cu cei ce practică nivelurile respective. Acelaşi lucru îl am în vedere şi despre „Practica evocării magice" şi „Cheia adevăratei Kabbala". Adaug că nu mă aştept să fiu întrebat astfel de întrebări, întrucât toţi cei pe care îi cunosc şi care au ajuns la aceste niveluri nu mai au nevoie de sfatul altuia, aşa că nu mai întreabă.
Dar punând la o parte raţionalul, mă îngrijorez pentru cei care citesc „Iniţierea în hermetism", sau cei care privesc paşii ce urmează, şi care înţeleg greşit anumite lucruri. În multe locuri Bardon foloseşte metafore care pot fi înţelese doar dacă ai ajuns acolo. Pentru cititor este greu să facă legături subtile între ceea ce este învăţat într-un pas şi ceea ce este aplicat într-un nou fel, în pasul următor.
Grija mea este cu atât mai mare când vine vorba de „Practica evocării magice" şi „Cheia adevăratei Kabbala". Am întâlnit prea des oameni care iau „Practica evocării magice" şi vor să ÎNCEAPĂ cu evocaţia, trecând total cu vederea faptul că Bardon spune (în repetate rânduri) că trebuie să ajungi cel puţin la sfârşitul nivelului VIII din „Iniţierea în hermetism" (sau echivalentul lui), înainte de a te apuca de „Practica evocării magice" şi „Cheia adevăratei Kabbala". Citind aceste cărţi este uşor de gândit că se poate ignora avertismentul autorului, dar realitatea este alta, iar ceea ce spune Bardon este complet acurat. Acest tip de înţelegere greşită al „Practicii evocării magice", vine în opinia mea, dintr-o lipsă de cunoştinţe cu privire la adevărata magie, şi astfel dintr-o lipsă de înţelegere a semnificaţiei mai adânci a ceea ce este spus. Asta este natural, iar cuvintele mele sunt doar o descriere a faptelor care trebuie să fie privită deschis, şi nu ca un criticism.
Pentru acest motiv mai mult decât pentru oricare altul, voi încerca în comentariul meu să ajut cititorul să devină cel puţin conştient de locurile unde adaug ceva pentru ca Bardon să fie înţeles mai bine. Dacă prin cuvintele mele se ajută sau nu această înţelegere, asta este ceva ce nu pot controla. Tot ceea ce pot promite este că îmi voi da silinţa cât de bine pot.
Cer ca acest comentariu să fie citit având în minte că singurul învăţător adevărat este experienţa. Chiar dacă o mie de înţelepţi ar spune un miliard de cuvinte încercând să explice Misteriile, tot nu ai înţelege implicaţiile lor complete, şi asta până când nu ai pătruns tu ceea ce se află dincolo de văl. Nu îngădui ca acest lucru să te oprească din a pătrunde acest văl, este doar o ţesătură, după cum se spune. Cu cât pătrunzi mai adânc, cu atât va creşte înţelegerea ta, şi cu cât va fi mai mare înţelegerea ta, cu atât mai mult vei pătrunde întru Misterii. Nu te încrâncena în concluziile pe care le faci, pentru ca să fii capabil să le schimbi când evoluezi. Rămâi mereu doritor să-ţi adânceşti înţelegerea, bariera principală pentru asta fiind încrâncenarea în concluzii. Ia propriile concluzii, nu pe cele ale altora; acesta este adevărat, mai ales având în vedere că ceea ce dau aici sunt concluziile mele, iar ale tale ar putea să fie diferite. Ceea ce pot spera, este ca citind concluziile mele, să fii inspirat să îţi pui întrebări cu privire la propriile concluzii.

Nivelul V

Mental
„Punctul de adâncime şi magia spaţiului"
Bardon începe discuţia despre punctul de adâncime cu un citat din Arhimede „Arătaţi-mi un punct în univers [în care să stau] şi voi mişca lumea din loc". Din nefericire explicaţia pe care o dă Bardon nu este suficientă pentru cititorul modern.
Pentru cititorul neiniţiat, Bardon vorbeşte despre cele trei dimensiuni fizice standard, şi presupune o a patra dimensiune nonfizică, dar pentru elevul în Hermetism (şi pentru fizicianul modern) asta nu este îndeajuns. Hermetistul este conştient de faptul că există mai mult decât cele trei dimensiuni ale lumii fizice. În afară de lungime, lăţime şi înălţime mai există o dimensiune care are un impact direct asupra materiei fizice, anume „durata". Fiecare lucru fizic există pentru un anumit timp, iar asta este important, pentru că la nivelul momentului fizic prezent, materia fizică nu este infinită. În orice moment dinlăuntrul continuumului spaţiotemporal, este exprimată doar o mică parte din infinitatea fizică a universului. Cu alte cuvinte, infinitatea fizică a universului există în întregul său doar în afara tărâmului timpului, în eternitate. Deci în planul fizic, unde domnesc lungimea, lăţimea şi înălţimea, durata formei fizice a unui lucru afectează direct existenţa sa cu aceeaşi putere cu care o afectează cele trei dimensiuni standard.
Bardon descrie timpul ca pe a patra dimensiune, dar nu spune că este o dimensiune fizică şi aici apare confuzia, pentru că „punctul" la care se referă Arhimede nu este o dimensiune fizică. Punctul lui Arhimede şi punctul lui Bardon sunt de fapt o a cincia dimensiune, anume „semnificaţia". Dimensiunea semnificaţiei are un impact direct asupra planului fizic, prin faptul că semnificaţia unui lucru (la nivel fizic, vedem asta în scopul acelui lucru) este cea care determină detaliile particulare ale aparenţei / manifestării sale. Dar ea nu este o dimensiune strict fizică, cum sunt cele patru anterioare. Semnificaţia se întinde peste toate dimensiunile existenţei şi are asupra fiecăreia un impact similar.
În lumea fizică durata este partea timpului care domneşte. În planul astral, timpul devine mai mult decât durata limitată a planului fizic, întrucât durata întreagă a timpului se deschide pentru ochii astrali. Şi în planul mental, timpul devine eternitate iar ochii mentali percep întreaga durată infinită a timpului ca pe un întreg unificat. În felul în care le-am descris, diferenţele par subtile, dar nu sunt aşa; iar semnificaţia acestor trei moduri de a vedea timpul, este dificil de înţeles dintr-o singură perspectivă spaţiotemporală.
Concepţia despre univers pe vremea lui Arhimede era cea despre un lucru infinit, nu doar infinit spaţial, ci şi în termeni de gândire, idei, semnificaţie şi timp. Similar, filosofia hermetică defineşte aceste trei tărâmuri (mental, astral şi fizic) ca având fiecare o natură infinită. Problema este că spre a putea percepe infinitatea planului fizic, trebuie să fii capabil să-ţi schimbi perspectiva în cea a unui plan mai înalt. Cu alte cuvinte, trebuie să-ţi muţi concentrarea atenţiei de pe faptul că eşti centrat în corpul fizic, pe faptul că vezi universul, aflându-te înlăuntrul interiorul inimii corpului tău astralo-mental. Acest fapt te scoate din restricţiile spaţiale ale duratei momentului prezent şi îţi permite să te separi de implicarea ta intimă în circumstanţele vieţii momentului prezent fizic. Aceasta este perspectiva punctului de adâncime şi de aici poţi percepe direct semnificaţia unui lucru, la nivel astralo-mental
Un alt concept de luat în consideraţie cu privire la punctul de adâncime este natura unică a infinităţii. Acesta este un aspect important al hermetismului care ar trebui studiat de fiecare elev serios. Unul dintre misterele unei infinităţi este că orice (şi toate) punct finit care poate fi definit, există chiar în centrul infinităţii. De exemplu oriunde ai sta înlăuntrul unui spaţiu complet infinit, spaţiul se va întinde infinit în orice direcţie. Adică infinitul nu are limite, ci are doar „centru". Mai mult, acest punct central poate avea orice mărime şi poate rămâne un centru finit în acea infinitate.
Conştienţa, fiind rădăcina sau principiul primordial, străbate întreg universul la toate nivelele. La nivelul nostru de fiinţe umane, noi manifestăm această conştienţă sub forma conştientizării individuale. Conştienţa noastră individuală este cea care ne leagă direct de conştienţa infinită a Fiinţei. Prin această conexiune, avem abilitatea de a plasa punctul central finit al conştientizării noastre oriunde în universul infinit, şi să-l mărim sau să-l micşorăm după cum vrem.
Urmând acest punct de adâncime, ne eliberăm centrul conştientizării noastre de legăturile momentului prezent fizic, şi apoi suntem capabili să mărim conştientizarea şi să o mişcăm. Punctul de adâncime nu are coordonate spaţiale, ceea ce înseamnă că nu este un lucru sau un loc fizic. Nu este aşa cum au presupus eronat mulţi, centrul de greutate al unei forme fizice. Acestea sunt doar analogii menite spre a mări vizualizarea unui om, şi capacitatea sa de ideaţie (programare), în timpul procesului de a ajunge la acest punct de adâncime.
Sunt multe feluri de a descrie punctul de adâncime şi procesul de a deveni conştient de el. Într-o tradiţie cu care sunt familiar, punctul de adâncime este egalizat cu Tiphareth, (sfera kabbalistă asociată cu Sol, soarele). În acest sistem, iniţiatului i se cere să călătorească mental într-un templu din Tiphareth şi odată acolo să privească într-o piscină sau o sferă de cristal şi să-şi vadă propria viaţă ca şi cum s-ar afla sus. Aceasta produce o anumită disociere de implicarea directă în viaţa cuiva şi dă iniţiatului o perspectivă nouă, mărită. Sentimentul de bază este aici că ai intrat în contact cu propria semnificaţie interioară, şi că vezi expresia fizică a acelei semnificaţii din centrul propriu. Dacă se merge mai departe, această perspectivă deschide iniţiatului calea de a vedea întreaga trecere a existenţei sale (vieţile anterioare) până în acel moment în timp.
Din punctul de adâncime, iniţiatul poate influenţa manifestarea fizică a oricărui lucru, dinăuntru în afară. Aşa că este legat de munca nivelului anterior, de transfer de conştienţă. Nivelul V se clădeşte pe transferul de conştienţă şi îl duce la un nou nivel. Munca începe prin transferul conştienţei tale întru punctul de adâncime al altor lucruri şi se termină cu ajungerea în punctul de adâncime propriu. Dar dacă lucrezi din perspectiva transferului conştienţei tale întru centrul spaţial al unui lucru, nu vei descoperi adevăratul punct de adâncime. Trebuie ca în locul acestui fapt să cauţi ceva mai profund decât o coordonată spaţială.
Un alt mister al unei infinităţi este că un punct finit dinlăuntrul infinităţii nu poate îngloba infinitatea prin mărire, dacă se măreşte prin adaosuri treptate finite. Singurul fel de a îngloba o infinitate, este să devii acea infinitate. Aceasta cere ca într-un anumit punct finit să faci un salt cuantic de mărire, prin care centrul devine simultan întregul.
Exerciţiile cu punctul de adâncime sunt doar paşi finiţi pe calea de a cuprinde toată infinitatea. Tot ceea ce vor face ele este să te facă să înoţi în râul infinit al timpului. Pasul final este să devii însăşi râul, nu doar un peşte care înoată în cursul lui. Dar punctul de adâncime este urechea acului prin care trebuie să treci spre a ajunge la expansiunea finală.
Infinitatea are mai multe grade sau niveluri. Infinitatea spaţiotemporală este doar prima pe care magul hermetist trebuie să o învingă. Când conştienţa umană se extinde până când centrul ei înglobează întreaga infinitate spaţiotemporală, atunci această infinitate devine o „infinitate închisă", iar noua perspectivă creată lasă ca omul să vadă în mod direct şi alte infinităţi. Din această perspectivă, întreaga infinitate spaţiotemporală este percepută ca un întreg unificat, iar conştienţa este liberă să se concentreze asupra oricărei părţi din acel continuum, după cum vrea.
Pârghia de care vorbea Arhimede se află în punctul de adâncime al oricărui lucru. Acesta este stagiul al patrulea de transfer de conştienţă, de care am vorbit la nivelul IV. Spre a ajunge la acest punct de adâncime, elevul trebuie să stăpânească vidul minţii (din nivelul I) într-un grad foarte mare. El trebuie să fie capabil să se detaşeze complet de legătura cu oricare dintre simţurile lui fizice, aceasta fiind cheia prin care se ajunge la punctul de adâncime.

Astral
„Proiecţia elementelor"
Exerciţiile astrale ale nivelului V sunt similare cu cele din nivelurile anterioare, dar acum proiecţia este a elementelor şi nu a energiei vitale. Tehnica este aceeaşi ca cea folosită la stăpânirea energiei vitale, aşa că exerciţiile nu ar trebui să fie o problemă pentru practicant.
S-ar putea să fie cu adevărat imposibil pentru cititorul pasiv să înţeleagă cum este simţită acumularea, condensarea şi proiecţia elementelor. În mâinile unui mag, elementele devin lucruri reale şi concrete, care pot fi condensate într-o asemenea măsură încât devin active fizic. Când Bardon vorbeşte de condensarea elementului Foc, într-o asemenea măsură încât căldura acestuia să fie simţită de oricine, el nu exagerează.
Cu toate acestea trebuie avută grijă în citirea acestei secţiuni din „Iniţierea în hermetism", deoarece Bardon informează practicantul despre ceea ce este posibil, iar mai târziu afirmă că aceste lucruri posibile nu sunt indicate în mod necesar. Elevul în Hermetism caută echilibrul, în special cu privire la evoluţia magică. Multe dintre posibilităţile despre care vorbeşte Bardon pot fi efectuate numai după ani de practică unidirecţională, iar acest lucru este de obicei în contrast cu o dezvoltare echilibrată.
Aşa că dacă la finalul acestei secţiuni, rămâi cu impresia că practicantul trebuie să stăpânească condensarea elementului Foc într-un asemenea grad, încât să îşi poată măsura cu un termometru o creştere a temperaturii corpului, atunci mai citeşte o dată. De fapt Bardon afirmă că acest fapt şi alte lucruri similare nu sunt necesare pentru nivelul V. Motivul pentru asta, este că cu cât abilităţile magului cresc, forme mai înalte de magie vor permite elevului să facă acest tip de lucruri mai repede şi fără anii de efort pe care i-ar petrece pentru a stăpâni această abilitate. În acest nivel ca şi în următorul, Bardon spune că proiecţia (indiferent a cărei energii) trebuie să fie percepută clar de către mag. Elementele trebuie să fie atât de condensate încât magul să le poată simţi actualmente. Aici intervine problema pentru cititorul pasiv, în faptul că este creată impresia că oricine ar trebui să fie capabil să perceapă proiecţia magului (de exemplu căldura într-o cameră umplută cu energie de Foc). Dar adevărul este că dacă o altă persoană poate sau nu să simtă căldura dintr-o cameră în care magul a condensat elementul Foc, este un faptul secundar. Important este dacă magul poate simţi sau nu aceste senzaţii fizice.
Gradul de condensare al unei proiecţii este în funcţie de imaginaţia plastică a magului. Până la acest nivel, imaginaţia creatoare a magului a fost dezvoltată într-un asemenea grad încât senzaţiile care însoţesc vizualizarea devin reale, dar elevul nu ar trebui să se preocupe dacă proiecţia sa este sau nu simţită de altcineva, la nivel fizic. El nu are nimic de dovedit (magia nu este un joc al competiţiei), şi dacă acest lucru este pus ca şi scop, el va interfera cu progresul.
Pentru cititor este important de ţinut minte ce am spus, şi în capitolele ce urmează să se întrebe singur dacă Bardon se referă că magul trebuie să fie capabil să simtă un lucru oarecare, sau dacă altcineva trebuie să poată şi el simţi acel lucru. În cele mai multe cazuri, proiectarea elementelor efectuată de un mag nu trebuie să fie aşa de condensată încât să fie sesizată fizic de un om normal.
Dacă definim „magia înaltă" ca fiind acel lucru care apare după unirea cu o divinitate, atunci ceea ce se prezintă în nivelul V ar trebui considerat undeva între „magia joasă" şi jumătatea distanţei. La acest nivel, condensarea unei proiecţii în gradul în care să fie simţită de orice persoană, indiferent dacă este sau nu antrenată magic, este o sarcină foarte dificilă. Nu este una imposibilă, dar ar lua mulţi ani de practică devotată şi ar constitui astfel o diversiune de la scopul principal al unei avansări treptate.

Fizic
„Comunicarea pasivă"
Primele trei exerciţii pregătitoare date aici sunt interesante, iar semnificaţia lor poate să nu fie văzută clar de la început. Primul exerciţiu care implică încărcarea mâini cu energie vitală şi apoi cauzarea ei să se mişte singură este cel mai misterios.
Spre a explica importanţa şi raţionalitatea sa, va trebui să facem o întoarcere pe propriile urme, aşa că asta vom face. În mod normal, spre a mişca un muşchi este nevoie de energie şi de voinţă. De pildă, dacă îţi ridici braţul, asta cere voinţa să săvârşeşti acţiunea, şi energia musculară spre a contracta muşchii necesari acţiunii. Dacă unul dintre aceşti factori nu este prezent, acţiunea nu are loc. În acest context, putem defini două tipuri de mişcări musculare: voluntare şi involuntare. Un exemplu de mişcare musculară voluntară este atunci când îţi contractezi voluntar bicepşii, acţiune care cere o concentrare a voinţei tale asupra unui singur muşchi. Contracţia involuntară, apare când de exemplu îţi ridici braţul şi ca urmare, bicepsul se contractă. Aici, contracţia muşchilor nu este voită direct, dar este o parte normală a voinţei primordiale de a-ţi ridica braţul. Într-o acţiune voluntară se foloseşte mai multă energie şi voinţă decât în una involuntară. Voinţa de a mişca un muşchi provine dinlăuntrul minţii, dar energia cerută provine din depozitul de energie fizică al trupului.
În primul exerciţiu pregătitor, energia proprie a corpului este înlocuită cu acumularea de energie vitală. Mai mult, voinţa nu este direcţionată în muşchi, ci întru energia vitală. Funcţia principală a acestui exerciţiu este ca elevul să înveţe diferenţa dintre mişcarea normală a mâinii, şi o mişcare realizată printr-o forţă externă. Arată de asemenea elevului cum să rupă legătura dintre minte şi muşchi, şi totuşi să efectueze o mişcare.
Al doilea exerciţiu cere acumularea elementului Aer şi apariţia mişcării, datorită calităţii sale de uşurime. Acesta este un tip de levitaţie simplă cauzată de elementul Aer. Nici aici mintea nu provoacă vreo mişcare a muşchilor, mişcarea fiind provocată de uşurimea elementului Aer şi de senzaţia de plutire. Acest exerciţiu duce cu un pas mai departe ceea ce s-a învăţat în cel anterior, şi învaţă elevul cum să rupă legătura dintre voinţă şi mişcare. În primul exerciţiu, voinţa concentrată prin energia vitală făcea ca mâna să se mişte prin intermediul muşchilor, dar cea care provoacă mişcarea acum, este caracteristica elementului Aer (uşurimea). Singura voinţă cerută de exerciţiu este cea de a acumula elementul. Orice contracţie musculară este acum involuntară şi accidentală.
Al treilea exerciţiu de pregătire este „exteriorizarea" mâinii. [Bardon se referă la mâna dreaptă, dar dacă eşti stângaci, foloseşte mâna stângă]. Termenul „exteriorizare" înseamnă separarea conştientă a mâinii astrale combinată cu cea mentală (mâna astralo-mentală), de învelişul ei fizic. Acesta este primul pas în învăţarea tehnicii de călătorie astralo-mentală, iar aici el este aplicat comunicării pasive cu fiinţe fără trup.
Exteriorizarea nu este un lucru simplu, aşa cum poate suna el pentru cititor. Pentru ca ea să fie completă, mâna astralo-mentală trebuie să fie simţită exact ca mâna fizică. De exemplu dacă îţi exteriorizezi mâna astralo-mentală şi apoi o pui în poală, trebuie să fii capabil să simţi clar textura îmbrăcămintei, căldura corpului, şi presiunea mâinii care stă în poală. Adică mâna astralo-mentală trebuie să fie capabilă de aceleaşi senzaţii ca şi cea fizică.
Este destul de uşor să exteriorizezi numai mâna mentală, dar este mult mai greu să exteriorizezi într-adevăr mâna astralo-mentală. Spre a fi sigur că ai realizat tehnica, foloseşte standardul senzorial menţionat anterior. Când este stăpânită complet, această tehnică îţi separă complet voinţa de mâna fizică. Asta pentru că de fapt mâna astralo-mentală este cea care transmite voinţa către muşchii mâinii fizice. Acest fapt face ca mâna ta fizică să fie goală şi să fie făcută disponibilă pentru a fi influenţată de forţe externe.
Bardon spune că o mână fizică golită în acest fel de mâna astralo-mentală, este transferată în Akasha. Asta este dificil de înţeles pentru cititor, dacă nu se conectează datele cu exerciţiul de la antrenamentul mental al acestui nivel, cel al punctului de adâncime. Poate că un mod mai bun de exprimare este că mâna fizică golită de mâna astralo-mentală e vizibilă în Akasha ca un mijloc pregătit prin care o fiinţă poate comunica direct cu planul fizic, prin Akasha. [Asta este unul dintre motivele pentru care este important ca în călătoria astralo-mentală, practicantul să facă o protecţie sau un scut pentru corpul fizic lăsat în urmă.]
[N.T. pentru protecţie se poate vedea de exemplu Protecţia prin scut, din „Eseuri"]
Punctul de adâncime joacă un rol important în comunicarea pasivă, care are trei faze. Prima este pregătirea instrumentelor materiale, ca pendulul, planşeta, pixul şi hârtia şi pregătirea mâinii prin exteriorizare. A doua este intrarea în punctul de adâncime propriu, fapt ce plasează corpul mental al practicantului în Akasha. A treia este chemarea din Akasha a fiinţei cu care vrei să comunici. Această chemare are loc în Akasha, nefiind rostită pe plan fizic. Fiinţa este apoi invitată să folosească mâna fizică drept mijloc de comunicare. Odată ce ea a făcut legătura cu mâna fizică, trebuie să deschizi ochii (menţinând starea de transă) şi mergi mai departe cu comunicarea, punând întrebări acestei fiinţe şi scriind răspunsurile. Când şedinţa se încheie, trebuie să îţi reintegrezi mâna astralo-mentală în cea fizică şi să ieşi din starea de transă.
Bardon sfătuieşte să te concentrezi în principal asupra stabilirii legăturii cu îngerul păzitor propriu. Despre natura acestei fiinţe s-au spus multe în literatura ocultă, aşa că nu voi repeta. De asemenea sunt mai multe metode a lua legătura cu Îngerul Păzitor. Cea pe care Bardon o dă aici, este o metodă pasivă sau indirectă, care se bazează pe un intermediar, ca pendulul, planşeta etc. Aşa cum spune Bardon, scopul acestei comunicări pasive este să ducă elevul într-o formă de comunicare mai directă.
Un adaos bun spre a învăţa tehnica de comunicare pasivă este practicarea comunicării directe simple. Să explic. Fiecare dintre noi avem acces în fiecare moment al vieţii la ghidarea Îngerului Gardian, prin vocea măruntă a conştiinţei noastre. Practicând ascultarea atentă a acestei conştiinţe, comunicarea devine mai puternică, în special dacă urmezi sfatul dat de această conştiinţă şi faci mereu ceea ce îţi spune. În cele din urmă, comunicarea interioară cu Îngerul Gardian poate avea două sensuri, adică pui întrebări şi primeşti răspunsul direct. Atât metoda aceasta cât şi cea dată de Bardon duc în acelaşi punct, dar metoda lui Bardon predă elevului anumite lucruri pe care cea de a asculta conştiinţa nu le redă. Ascultarea conştiinţei tale nu cere să îţi exteriorizezi mâna, iar stăpânirea acestei tehnici este necesară pentru nivelurile care urmează. Mai mult, ascultarea conştiinţei este o tehnică ce funcţionează doar în comunicarea cu Îngerul Gardian propriu, nu şi cu alte fiinţe.
Bardon vorbeşte de căi diferite în care se poate percepe de către practicant comunicarea cu o fiinţă fără trup. Unii oameni pot simţi gânduri străine în minte, alţii pot vedea imagini sau auzi cuvinte. Unii pot realiza o comunicare directă cu Îngerul Gardian chiar la prima încercare de a comunica pasiv, aşa că este important ca practicantul să nu îşi limiteze experienţa încrâncenându-se să simtă ceea ce se aşteaptă să simtă.

english	french	german	italian
polish	roma	spanish
partial translation	russian	slovakian

Shop ABC.com!

Paşii cinci - zece

Initier în hermetism, un comentariu

Contents