Nivelul X

Mental
„Ridicarea în (vizitarea) alte sfere"
Acesta este nivelul final din „Iniţiere în hermetism". Citindu-l, poţi avea impresia că este doar un alt nivel, dar nu este aşa. Terminarea acestui nivel stă, mai mult decât pentru celelalte, în mâinile Providenţei Divine. Poate lua unui iniţiat vieţi întregi spre a-l termina, sau îi poate lua doar o clipire a ochilor, sau oricât între aceste limite. Nu există nici o cale de a prezice pe ce drum va păşi iniţiatul în această parte a călătoriei, deoarece acest fapt depinde clar de maturitatea spirituală şi de Karma acumulată a individului. Dar chiar dacă realizarea unui lucru este în afara controlului nostru, acest lucru nu înseamnă că nu putem să-l realizăm dacă încercăm. De fapt, singura cale de a realiza acest lucru ESTE să încercăm să-l facem. Iniţiatul care persistă în răbdare va atinge fără nici un dubiu scopul propus. Acum trebuie să existe o precauţie neînfricată, şi o intenţie de a ajunge la acest scop ultim, indiferent de ceea ce va veni pe drum spre a testa omul. Bate şi ţi se va deschide, dacă e să parafrazez un fragment de înţelepciune.
La acest nivel de avansare al magului, responsabilitatea de a menţine procesul de iniţiere continuu se află doar în mâinile sale. Nici o fiinţă întrupată nu va putea să ghideze magul aflat la acest nivel. Chiar şi propriul Înger Gardian al magului este limitat în ceea ce poate face să ajute magul, în această privinţă. Prin acea „bătaie", magul va primi un răspuns, dar se află la latitudinea lui să deschidă uşa şi să intre.
În termeni de Kabbala vestică, munca acestui nivelul X corespunde ultimei apropieri de Abis, care se află între Chessed şi Binah (planurile lui Jupiter şi Saturn) şi care culminează cu trecerea de Abis (ajungerea în stagiul Binah / Saturn, care conferă Unitate). Abisul marchează bariera dintre lumile kabbalistice Yetzirah şi Briah, dintre tărâmul secvenţial şi cel nesecvenţial (numit şi „haos"). În ciuda simbolismului folosit în descrierile mele, Abisul nu este un lucru spaţial, el este compus doar din SEMNIFICAŢIE. Trecerea Abisului transformă complet şi permanent conştienţa iniţiatului, pentru că din „cealaltă parte" a Abisului, iniţiatul percepe eternitatea.
Munca acestei secţiuni a nivelului X are în vedere explorarea diferitelor sfere şi planuri de existenţă, prin călătorie mentală. Elevul începe prin a explora tărâmurile locuite de fiinţele elementelor.
Cititorul pasiv poate gândi că la acest punct Bardon şi-a ieşit din minţi şi spune fantezii, dar nu este aşa. Ceea ce descrie el seamănă într-adevăr cu o poveste, dar există un motiv şi pentru acest lucru. Tărâmurile elementelor vizitate în această manieră sunt percepute într-o manieră foarte simbolică. Simbolurile sunt materia din care este alcătuită această lume particulară. Aşa că experienţele avute pe aceste planuri sunt descrise într-o manieră simbolică, care se apropie de o poveste. Dar experienţa actuală depăşeşte foarte mult descrierea, iar prin percepţia „vizuală" a fiecărui simbol, magul va percepe de asemenea şi multe alte niveluri de informaţie. Cuvintele finite pot captura doar o mică parte din experienţă, aşa că atunci când descriem experienţa noastră în aceste lumi, trebuie să folosim metafora şi fantezia.
Într-o discuţie anterioară am afirmat că pentru unele fiinţe astrale este dificil să perceapă corpul mental al magului. Acesta nu este cazul cu tărâmurile elementare din câteva motive. Primul este că deşi aceste tărâmuri sunt astrale în sine, ele sunt alcătuite din materie astrală care are o vibraţie înaltă. Îţi aduci aminte că în discuţia mea despre planul astral, din secţiunea de „Teorie" a „Iniţierii în hermetism", am spus că cele trei tărâmuri sunt unite (intercalate) între ele? Ei bine, partea pe care am definit-o plan astral şi cu care se lucrează acum (adică tărâmul elementar), se poate spune că se află în partea superioară a planului astral despre care am discutat. Astfel, fiinţele care trăiesc aici nu prea au dificultate în a percepe corpul mental al magului.
Al doilea motiv pentru care fiinţele elementelor sunt capabile să vadă corpul astral al magului, este în acest caz faptul că elevul e instruit să meşteşugească atent o imagine a corpului mental a fiinţelor, care să fie recunoscută de respectivele fiinţe. De exemplu când se explorează tărâmul Pământului, se ia imaginea unui gnom. Acest fapt adaugă un strat de simbolism corpului mental al magului, mai mult, elevul construieşte o densitate a acestui corp, umplându-se cu elementul respectiv şi apoi unindu-se cu acel element. Aceste acţiuni creează o densitate a corpului mental, care este perceput cu uşurinţă de fiinţele respectivului plan. Odată ce este pregătit corpul special menţionat mai sus, elevul se proiectează întru planul corespunzător. În acest punct, cititorul pasiv ar trebui să se gândească la gradul de antrenament care a fost cerut spre a ajunge la a realiza aceste lucruri, şi va vedea, sper, necesitatea muncii celorlalte niveluri.
Bardon oferă câteva reguli specifice pentru explorarea tărâmurilor elementare. Prima este cea despre construirea corpului mental în felul descris mai sus. A doua este cea de a nu vorbi nimic dacă nu eşti întrebat. Aceasta este o regulă foarte importantă şi poate că, prin analogie, vei înţelege motivul care stă în spatele acestei reguli.
O analogie bună este cea cu miturile care prezintă necesitatea unui spirit de a fi invitat de către o persoană în casa acesteia, înainte ca spiritul să poată intra. Dacă permisiunea este dată, atunci entitatea va avea liberă trecere, dar dacă regula de trecere este încălcată, atunci entitatea riscă să fie capturată. În cazul unui mag care caută să vorbească cu fiinţele elementelor, el este cel care caută să intre într-un tărâm nou, şi trebuie să primească permisiune înainte de a avea liberă trecere. Magul care încalcă regula şi forţează intrarea în acel tărâm, riscă să fie capturat.
O altă analogie bună este sistemul imunitar uman. Magul este o substanţă străină care intră în tărâmul stăpânit de aceste fiinţe, şi dacă este percepută orice ameninţare din partea sa, fiinţele tărâmului respectiv vor acţiona într-o manieră defensivă. Dacă, pe de altă parte, magul arată că nu este un pericol, fiind răbdător într-un mod respectabil, el este integrat întru tărâmul elemental.
A treia regulă cu privire la explorarea tărâmurilor elementare este că magul trebuie să-şi arate „superioritatea" sa faţă de fiinţele elementelor pe care le întâlneşte, pentru ca ele să vrea să discute cu magul. Mă tem că pentru cititorul pasiv, termenul „superioritate" va fi înţeles greşit în acest context. Acesta nu este tipul de superioritate obişnuită, magul nu intră în tărâmul respectiv şi apoi începe să se laude cu realizările sale, sau face acte de demonstrare ale puterii sale, tratând fiinţele de acolo ca pe un nimic. Tipul de superioritate de care vorbeşte Bardon nu este unul pe care trebuie să îl demonstrezi altuia. Singurul fel prin care magul îşi arată superioritatea, este fiind deschis şi exact cel care este. Acesta este tipul de superioritate pe care îl înţeleg fiinţele în cauză. Nu este unul care impune forţă ci este unul care conferă respect şi onoare. Corpul mental pe care magul şi l-a făurit pentru călătorie va spune în mod direct fiinţelor elementelor, în termeni clari, cine este el. Reticenţa iniţială a acestor fiinţe este naturală, pentru că ele au învăţat să nu aibă încredere în oameni, aşa că aşteaptă să vadă dacă magul rămâne consistent în a fi cel care este. Sper că vei înţelege şi în acest caz importanţa antrenamentului paşilor anteriori.
Magul va întâlni în aceste tărâmuri multe tipuri diferite de fiinţe. În ciuda atracţiei heterosexuale a unui bărbat pe care o descrie Bardon, acelaşi tip de atracţie poate apărea unei femei, şi persoanelor care nu sunt heterosexuale.
Magul trebuie să fie capabil să înţeleagă natura simbolică a experienţelor din tărâmurile elementare. În aceste tărâmuri, nu forma este ceea ce contează, ci ceea ce ar trebui să preocupe magul este semnificaţia simbolizată de acea formă. Adeptul trebuie să fie capabil să rămână ferm înlăuntrul centrului sinelui său, spre a evita capcana de a rămâne blocat în aceste tărâmuri. Aceste experienţe pot fi foarte captivante, iar timpul necesar pentru ca ele să fie explorate în fiecare amănunt şi să se înveţe tot ceea ce este de învăţat din ele, poate fi într-adevăr pentru totdeauna. Toate avertismentele oferite de Bardon, cu privire la acţiunea de a nu deveni prea implicat emoţional cu fiinţele acestor tărâmuri, sunt foarte adevărate. Magul trebuie să-şi amintească mereu că aceasta este numai o oprire pe calea evoluţiei, şi că există scopuri mai înalte şi mai puţin tranzitorii de atins.
Magul trebuie să aleagă şi să decidă când a explorat îndeajuns, şi poate să continue. Ar trebui să adaug pentru cititorul pasiv că experienţa explorării acestor tărâmuri nu este chiar liniară. Cu alte cuvinte, un om poate experimenta o parte mare din fiecare tărâm, în câteva secunde de timp cronometrat fizic. Aşa că explorarea „suficientă" a lor nu durează necesar ani de efort.
Următoarea sarcină a nivelului X, odată ce tărâmurile elementare au fost suficient explorate, este să cauţi să te întâlneşti faţă în faţă cu Îngerul Gardian. În nivelul V, Bardon a dat instrucţiuni despre felul în care să comunici pasiv cu Îngerul Gardian, iar acest pas reprezintă o diferenţă cuantică de profunzime a acelui tip de comunicare.
Spre a explica pe dea-întregul natura acestui Înger Gardian, ar fi nevoie de un întreg tratat pe subiectul anatomiei oculte totale a conştienţei, şi eu nu vreau să fac asta aici. Aşa că va fi îndeajuns să spun că Îngerul Gardian are rădăcina (baza) în sfera lui Saturn, sau în termeni de Kabbala, în Binah. Tot în termeni de Kabbala, Yesod, sau sfera Lunii, este „sediul" (tronul) lui Binah. Aşa că elevul întâlneşte FORMA Îngerului Gardian personal, înainte să înceapă să se ridice în sfera Lunii. Am spus „forma". Îngerul Gardian nu are formă, dar pentru acest tip de comunicare directă, percepţia unei forme este esenţială. La acest nivel de comunicare, elevul nu se uneşte cu Îngerul Gardian, şi nu îşi cunoaşte Îngerul Gardian dinăuntru înafară, acest lucru venind mai târziu. În cel mai bun caz, experienţa este ca şi cum se întâlnesc doi prieteni dragi care îşi pot citi unul altuia gândurile, şi ei încep să converseze.
Descrierea lui Bardon despre modul în care decurge această întâlnire este foarte limpede. Densitatea simbolismului la acest nivel cu această entitate particulară este mică, şi comunicarea este directă, nu imagistică.
Acest ghid nu va dezamăgi magul, câtă vreme acesta a ajuns să aibă un echilibru adevărat. Altfel, experienţa poate fi una neplăcută, iar persoana dezechilibrată poate fi păcălită de propriul ego. Mulţi oameni s-au întors din această întâlnire cu impresia că au o misiune mare de a salva lumea, şi apoi s-au făcut de râs anunţând cât de importanţi sunt ei pentru evoluţia generală a lumii. Motivul pentru asta este că nu au văzut mai departe de iluziile propriului psihic, şi nu au pătruns mai adânc întru adevăratul contact cu Îngerul Gardian. În realitate, Îngerul Gardian este nemilos de onest, şi niciodată nu măreşte sau micşorează egoul magului pe căi înşelătoare. Spre a face acest lucru, ar fi contrar cu scopul său esenţial de a fi ghidul cel mai intim.
Dincolo de acest punct adeptul nu mai are nevoie de nici un alt ghid, dar pentru cititorul pasiv Bardon spune că elevul trebuie să continue cu explorarea altor planuri de existenţă. El le enunţă în ordine planetară, începând cu Luna şi terminând cu Saturn. Există şi tărâmuri dincolo de Saturn (ne referim la tărâmul filosofic, nu la planetă), dar acest subiect este dincolo de scopul discuţiei curente.
Ca o notă finală, voi adăuga faptul că Saturn reprezintă trei lucruri: 1) Înfăţişarea a ceea ce se întinde dincolo de Abis aşa cum este văzută din ACEASTĂ parte a Abisului; 2) Abisul însăşi, vălul care separă tărâmul secvenţial de cel nesecvenţial; 3) Tărâmul nesecvenţial care se întinde dincolo de Abis. În consecinţă, explorarea tărâmului lui Saturn are trei faze.
Prima fază este imaginea prezentată asupra tărâmului lui Saturn, în timp ce te apropii de acest plan, din dedesubtul lui. Este maximul acestui tărâm care poate fi perceput prin mediul simbolurilor secvenţiale. Cu alte cuvinte este o reprezentare şi nu însăşi tărâmul. Acest aspect al lui Saturn poate fi explorat într-o manieră similară celei prin care se explorează planurile planetare mai joase faţă de acesta, şi aduce iniţiatul faţă în faţă cu vălul Abisului.
A doua fază implică pătrunderea acestui văl. Aici, numai Providenţa Divină poate oferi ghidaj, prin Îngerul Gardian al magului. Această experienţă este diferită pentru fiecare om.
A treia fază apare simultan cu pătrunderea vălului. Aici, iniţiatul intră în tărâmul eternităţii şi odată ce s-a intrat aici, iniţiatului îi este disponibilă uniunea completă cu Unitatea. Poate lua magului ani de zile spre a integra pe deplin în viaţa lui zilnică această experienţă a Unităţii, dar experienţa în sine este eternă.
Acesta este scopul ultim pe cărarea Magiei Hermetice. Ea corespunde exact cu unirea cu divinitatea personală („unire", nu doar „comuniune"), despre care se vorbeşte în antrenamentul astral al nivelului X.

Astral
„Comuniunea cu o divinitate personală / un Dumnezeu personal"
Exerciţiile astrale de la nivelul IX culminau cu impregnarea corpului astral cu cele patru atribute divine. În nivelul X, acest proces este dus mai departe şi se stabileşte o legătură directă între mag şi divinitate.
Deşi Bardon descrie bine modul hermetic de abordare al acestui subiect, el nu oferă cititorului pasiv nici o idee despre implicaţiile ultime ale procesului. Explicaţiile sale pot fi îndeajuns pentru elevul serios, dar pentru cititorul pasiv sunt probabil prea simpliste.
Spre a începe, ar trebui să clarific anumiţi termeni pe care îi voi folosi. Nu îmi place termenul „Dumnezeu" cu „D" mare. Pentru mine, acest termen este prea implicat în religie, iar când este folosit, de obicei aduce pentru cititor o imagine religioasă foarte specifică. Spre a evita acest lucru, voi folosi termenul „Unitate" spre a designa divinitatea ultimă, Atotcuprinzătoare, în loc de „Dumnezeu".
Voi folosi termenul „zeu" sau „zei", spre a designa concepţiile religioase despre divinitate. De exemplu când mă voi referi la panteonul de divinităţi mai mici şi mai limitate, ca şi cele greco-romane, sau kabbalistice, voi spune „zeii". Mi se pare important să diferenţiez între aceste două niveluri ale formei divinităţii, întrucât fiecare prezintă (este) un tip de muncă diferit pentru mag.
În acest context este de asemenea important să fac diferenţa între „comuniunea" cu divinitatea şi „uniunea" (unirea) cu divinitatea. În comuniune, rămâne o separare între conştienţa magului şi cea a divinităţii. Aceasta este o formă a comunicării faţă în faţă. În uniune, există o unitate între conştienţa magului şi cea a divinităţii. Aici, magul nu experimentează nici o separare de divinitatea respectivă, şi de fapt magul funcţionează pe post de divinitate, sau mai degrabă magul şi divinitatea se unesc şi funcţionează ca fiind unul.
Bardon nu este prea clar în descriere cu privire la nivelul de divinitate despre care vorbeşte în fiecare loc. Magul poate face comuniune şi uniune cu zeii mai mici, aflaţi mai jos (adică PE ACEASTĂ parte) de vălul Abisului. Aceste forme de divinitate sunt secvenţiale, şi astfel sunt întrucâtva limitate în competenţe, dacă este să fie comparate cu Unitatea. Ele sunt divinităţile la care Bardon se referă când vorbeşte de comunicarea cu diferite tipuri de divinităţi sau zei (inteligenţe divine, îngeri). Deşi cu Unitatea se poate comunica faţă în faţă atunci când te afli sub vălul Abisului, doar când treci de Abis şi intri în tărâmul nesecvenţial poţi să te uneşti cu ea. Odată ce s-a realizat unirea cu Unitatea, iniţiatul este unit instantaneu şi cu toţi zeii mai mici.
Confuzia apare în textul lui Bardon prin faptul că cele patru atribute divine se aplică mai corect Unităţii decât celorlalte divinităţi. Această confuzie dispare însă, dacă se iau în vedere şi exerciţiile mentale ale aceluiaşi nivel, în care elevul a trebuit să se ridice în diverse planuri. În timpul acestei ascensiuni până la marginea Abisului, magul va fi capabil să facă atât comuniune cât şi uniune cu zeii mai mici, şi doar comuniune cu Unitatea. Odată ce el trece de văl, la Saturn, atunci apare unirea cu Unitatea.
Comuniunea cu divinitatea este foarte asemănătoare rugăciunii, dar aici apare un răspuns direct şi imediat (în timp real). Pe când rugăciunea are loc într-o direcţie ascendentă, de jos în sus, comuniunea reală cu divinitatea are loc la un nivel de egalitate, pentru că magul şi-a impregnat forma proprie cu aceleaşi atribute ca ale divinităţii alese. Uniunea cu divinitatea este însă diferită. Aici, conştienţa magului trebuie adusă cu îndemânare într-o stare (la un nivel de conştienţă) care se potriveşte exact cu cel al divinităţii alese. Mai jos de Abis, aşa cum spune Bardon, divinitatea va întâmpina iniţiatul la jumătatea drumului. Aceasta este o parte din funcţia normală a zeilor mai mici, ei mediază între Unitate şi nivelul uman de conştienţă.
Însă uniunea cu Unitatea nu poate avea loc mai jos de Abis. Aici nu este vorba despre faptul că Unitatea nu va întâlni iniţiatul la jumătatea drumului (căci Unitatea pătrunde toate lucrurile), ci este vorba despre faptul că nivelul de conştienţă al magului nu este capabil să înglobeze Unitatea până când nu se face trecerea întru tărâmul nesecvenţial. Doar corpul mental sau spiritul iniţiatului este capabil de a face această călătorie. Chiar dacă această ultimă realizare apare la un nivel pur mental, Bardon pune aceste exerciţii la antrenamentul astral. Motivul pentru asta este faptul că tehnica începe de la nivel astral. Construirea unei imagini a divinităţii şi impregnarea acelei imagini cu cele patru atribute divine, este o muncă astrală. Această practică duce elevul, în cele din urmă, la manipularea celor patru calităţi, independent de formă sau de imagine.

La acel nivel ea devine o operaţie pur mentală, şi tocmai această trecere la planul mental permite iniţiatului să poată conceptualiza Unitatea într-o stare fără de formă.
În acest punct trebuie să te avertizez că datorită naturii finite a cuvintelor îmi este imposibil să descriu precis Unitatea, sau experienţa unirii cu Unitatea. Experienţa nesecvenţială nu poate fi descrisă prin mijloace secvenţiale de descriere, aşa cum sunt cuvintele. Aşa că orice lucru voi spune va fi doar parţial adevărat, şi el va transmite lucrurile într-o manieră secvenţială, ceea ce ascunde realitatea esenţială nesecvenţială a Unităţii. Dar chiar în faptul că am spus asta, am spus lucruri care nu sunt limpezi. Unitatea este nesecvenţială, dar ea înglobează simultan atât tărâmul secvenţial cât şi cel nesecvenţial. Când spun că ea este nesecvenţială, mă refer mai mult la felul în care Unitatea apare pentru conştienţa noastră secvenţială, nu la natura ei esenţială. Deseori, modul în care încercăm să descriem lucrurile de nedescris, implică mai mult indicarea diferenţelor între acele lucruri şi cele „normale", decât arătarea asemănărilor. Problema cea mai mare a acestei abordări este că acţiunea de indicare doar a diferenţelor pare să limiteze comprehensiunea noastră asupra Unităţii esenţiale a Fiinţei. În speranţa evitării acestei confuzii, voi încerca să arăt cât de multe asemănări pot.

Primul lucru pe care ar trebui să-l spun pentru a descrie uniunea cu Unitatea se leagă de simţul de sine pe care îl are magul. Conştientizarea de sine a Unităţii este deseori descrisă ca fiind starea „Eu Sunt", dar deseori se trece cu vederea faptul că acest simţ divin al identităţii cu sine este de aceeaşi calitate ca şi cel experimentat de o fiinţă umană normală. Singura diferenţă este cea a cantităţii, întrucât Unitatea înglobează toate lucrurile care există, iar un om cuprinde doar o porţiune foarte mică din această întindere infinită. De fapt, tocmai acest continuum de similaritate este cel pe care magul îl urmează, în acţiunea de a-şi mări cantitatea conştienţei sale. În termeni simpli, magul stă ferm înrădăcinat în calitatea conştientizării de sine şi măreşte cantitatea acelei calităţi până când înglobează Unitatea Întregii Fiinţe. Implicaţia în practică a acestui lucru este că magul, odată ce s-a unit cu Unitatea percepe întregul univers ca şi cum acesta ar fi o parte a sinelui. Nu există nici o parte din universul infinit, de care Unitatea nu este conştientă.
Ceea ce ne aduce la cele patru calităţi ale divinităţii, care cred că vor fi o fundaţie bună pentru a descrie şi mai mult ramificările uniunii cu Unitatea. Observă că aceste calităţi date în nivelul IX sunt uşor diferite de cele date în nivelul X. Eu mă voi ocupa de nivelul X, deşi merită să compari singur diferenţele.
Cel patru atribute sunt:
1) Omnipotenţa (atotputerea): asociată cu elementul Foc. Tipul de omnipotenţă pe care o are Unitatea şi cel care se uneşte cu Unitatea, nu este asemănător cu concepţia populară despre un dumnezeu care se află „în ceruri", care arată înspre noi, bieţi muritori, şi dintr-o dată lucrurile se schimbă după cum vrea „el". Omnipotenţa Unităţii lucrează simultan dinlăuntrul înafara TUTUROR lucrurilor. La nivelul Unităţii nu există separare de conştienţă, ci separarea de conştienţă propriu zisă este doar o manifestare a Unităţii.
Înlăuntrul Unităţii nu există o voinţă asemănătoare cu voinţa umană. Unitatea există simultan peste tot, ca un întreg unitar, iar ceea ce credem noi că este voinţa divină, este doar Unitatea care este ceea ce este în mod natural. Când iniţiaţii vorbesc despre unirea cu voinţa divină, şi spun lucruri ca şi „fie ca voinţa Ta să fie voinţa mea", se dă impresia greşită că voinţa individuală este transpusă, cumva, de către o voinţă mai înaltă. Dar nu este aşa. Voinţa individuală este doar transformată de experienţa uniunii, şi nu înlocuită. Şi aici, iniţiatul urmează continuumul de similaritate, pe măsură ce se ridică spre divin. Similaritatea are aici de-a face cu faptul că voinţa umană este un aspect, sau o manifestare a voinţei divine. Şi din nou, diferenţa nu este una calitativă ci cantitativă.
Omnipotenţa zeilor mai mici este mai limitată decât cea a Unităţii. Pentru că ei există sub Abis, sunt creaturi finite, secvenţializate. Aşa că pentru mag ei au o folosinţă specifică, limitată. De pildă în magia ceremonială modernă, trebuie să se aleagă atent „zeitatea" (god form) pentru sarcina care trebuie realizată. Dar dacă se poate realiza unirea cu Unitatea, atunci nimic nu este imposibil. Dar trebuie să adaug că magul capabil să se unească cu Unitatea nu va voi lucruri meschine, sau lucruri care încalcă legalitatea universală. Trebuie să ţii minte că această transformare atinge adeptul pe TOATE nivelurile fiinţei sale.
2) Omniscienţa (atotcunoaşterea): asociată cu elementul Aer. Esenţa de bază a Unităţii, lucrul din care este compusă ea este conştienţa. Tot ceea ce există (mental, astral şi fizic) este o manifestare a acestei conştienţe. Conştienţa Unităţii este conştientă de sine, dinăuntrul (within) tuturor părţilor sau manifestărilor sale, simultan şi total. Cu alte cuvinte, Unitatea cunoaşte TOATE lucrurile dinăuntru înafară. Această cunoaştere nu este doar a unui observator extern, ci este cunoaşterea unui participant.
Vreau să te gândeşti atent la implicaţiile pe care le are acest fapt pentru magul care se uneşte cu Unitatea. Orice lucru pe care magul vrea să îl ştie sau să îl exploreze, îi este instantaneu disponibil. Dar această cunoaştere va fi una efectuată dinăuntru înafară, în cel mai intim fel posibil. Ea este asemănătoare calitativ cu tipul de cunoaştere pe care îl avem în viaţa zilnică, când trecem prin evenimente diferite. Diferenţa este, ca de obicei, în cantitatea cunoaşterii. De exemplu fiecare dintre noi ştim cum să ne legăm şireturile, pentru că am făcut acest lucru de multe ori, dar în relaţie cu Unitatea suntem ca un copil mic care nu şi-a legat şireturile niciodată, iar înţelegerea pe care o avem asupra acestei arte misterioase, vine din descrierea pe care ne-au făcut-o părinţii. Aceasta înseamnă că Unitatea ştie TOATE lucrurile dinăuntru înafară, iar omul ştie doar puţine lucruri din această perspectivă.
Trebuie să spun că „vorbirea despre" acest tip de cunoaştere este diferită de experienţa în sine. Magul care se uneşte cu Unitatea nu este doar CAPABIL să cunoască tot, ci CHIAR cunoaşte tot, cât timp se află în starea de unitate. Însă doar puţini magi aleg să aducă această cunoaştere întru conştienţa lor normală, cea zilnică. Cunoaşterea a prea multe lucruri tinde să ia bucuria vieţii, nemaiapărând nici o surpriză.
3) Atotiubirea sau Compasiunea (bunătatea divină): asociată cu elementul Apă. Observă te rog că în nivelul IX Bardon asocia Nemurirea cu Apa.
Compasiunea divină este asemănătoare în calitate cu iubirea umană, cu excepţia faptului că în manifestarea umană a iubirii tindem să o direcţionăm faţă de o persoană anume, o idee sau un lucru anume. Astfel iubirea umană este mai limitată decât cea divină, şi este o proiectare din noi către ceva extern (exceptând iubirea de sine). Iubirea divină a Unităţii vine dintr-o perspectivă mai largă, care include TOATE lucrurile şi lucrează dinlăuntrul (within) fiecărui lucru. Este nepărtinitoare şi este împărtăşită în mod egal faţă de Tot ceea ce există.
Ne întrebăm destul de des cum pot exista aspectele şi evenimentele neplăcute ale vieţii într-un univers pătruns de o divinitate Bună. Răspunsul la această întrebare se află în aspectul cantitativ al bunătăţii sau Milei divine. Unitatea pătrunde simultan şi complet întregul univers infinit, aşa că are o perspectivă eternă, din care fiecare eveniment este văzut ca şi conformându-se cu legalitatea universală. Cu alte cuvinte, din perspectiva universală a Unităţii, bunătatea se află în Toate evenimentele, chiar şi în cele mai neplăcute.
Suferinţa există pentru un motiv. Ea ne predă lecţii pe care nu am fost capabili să le învăţăm prin metode mai plăcute. Aşa că în miezul fiecărei situaţii neplăcute se află bunătatea divină care ştie că acesta este felul în care trebuie să învăţăm; lecţia de bază (care trebuie învăţată) este cea care are în ea bunătatea, manifestarea evenimentelor fiind secundară. Uneori, singura cale de a percepe bunătatea divină aflată în spatele evenimentelor neplăcute este să ne lărgim perspectiva spre a include vieţi (anterioare), nu momente singulare.
Un adept care s-a unit cu această Compasiune divină poate părea uneori foarte ferm, dar asta nu ar trebui să fie considerat greşit ca fiind o lipsă de bunătate. Căci la rădăcina acestei manifestări se află conştientizarea unei perspective mult mai largi asupra lucrurilor, decât o poate avea conştienţa normală umană.
Un astfel de adept va simţi o grijă şi o iubire adâncă pentru toate creaturile, şi îşi va manifesta voluntar bunătatea, în cea mai bună manieră pentru ocazia respectivă.
4) Nemurirea (aceeaşi cu Omniprezenţa în acest caz): asociată cu elementul Pământ. În Nivelul IX, Bardon pune aici Omniprezenţa, dar dacă te gândeşti bine ea este în esenţă aceeaşi cu Nemurirea, Pentru că Unitatea este un lucru imanent, şi astfel există prin întregul spaţiotemporal. Nemurirea divină nu este acelaşi lucru pe care îl luăm în calcul atunci când ne gândim despre nemurirea unei forme umane. Teoretic, nemurirea umană (dacă ar fi adevărată) este strict un proces de durată prelungită, moment după moment (un proces secvenţial). Adică omul nemuritor va trece prin timp, moment după moment. Deşi calitatea acestui lucru este asemănătoare cu Nemurirea divină cantitatea este diferită. Nemurirea Unităţii are loc la un nivel de eternitate, iar durata moment după moment (secvenţialul) este doar o manifestare a Nemuririi eterne.
Dar marea problemă este că nimic din cele ce există în lumea astrală sau cea fizică nu are o natură eternă sau nemuritoare. Adevărata nemurire există doar la nivelul tărâmului nesecvenţial, etern.
Comparând Nemurirea Unităţii cu Imanenţa sa, spun că ele sunt acelaşi lucru, pentru că Nemurirea Unităţii este eternă. Nu are început, nici sfârşit, aşa că nu există „cine", „ce", „de ce", „când", „unde", care să nu ia parte la Unitate. Legătura dintre ele este mai uşor de perceput când se consideră continuumul spaţiotemporal. Din perspectivă eternă, întreaga întindere infinită spaţiotemporală este percepută ca un moment prezent singular, sau ca un mare şi infinit „Acum". Dar din moment ce Unitatea este Nemuritoare şi eternă, această perspectivă nu este doar o experienţă de observator. Ea este percepută simultan dinăuntru înafară, din perspectiva [simultană] a fiecărui lucru care se ocupă cu detaliile minuţioase a manifestării fizice spaţiotemporale, până la experienţa cea mai efemeră şi comprehensivă a spaţiotemporalului.
Sentimentul sau calitatea Imanenţei este acelaşi pe care elevul le-a experimentat în nivelul VI, când a practicat conştientizarea corpului mental propriu, care se află înlăuntrul corpului astral şi a celui fizic, dar cantitatea este diferită. Pentru Unitate nu există separări, nu există un simţ imediat de a fi ÎNLĂUNTRUL unui corp. Ci Unitatea umple complet întruchiparea (embodiment) Imanenţei sale. Întreaga infinitate a universului manifestat ESTE Unitatea, nu doar învelişul care găzduieşte Unitatea. Nu există separare între „corpul" Unităţii şi Unitatea însăşi. Când privim o piatră sau o frunză, sau privim o moleculă printr-un microscop electronic, ne uităm direct la Unitate. Când privim unii la alţii, şi în interiorul propriului sine, ne uităm la Unitate.
(N.T. informaţii auxiliare pot fi găsite în Dimensiunile divinului, explicarea celor patru principii divine, aflat în „Eseuri" )
Voi încheia cu o notă finală comentariile mele despre uniunea cu Unitatea. Aceasta se referă la procesul pe care adeptul trebuie să-l facă spre a integra experienţa uniunii în viaţa zilnică. Mulţi oameni nu reuşesc să treacă înapoi din Abis şi să se întoarcă la starea lor de conştienţă normală. Cred că ai cunoştinţă de poveştile despre misticii care s-au întors din experienţe foarte profunde şi apoi au înnebunit. Aici intervine pentru mag rolul pregătirii şi al antrenamentului serios.
În multe feluri, integrarea unei experienţe din tărâmul nesecvenţial întru conştienţa zilnică este o sarcină mult mai dificilă decât a obţine o asemenea experienţă. Experienţa pe care ţi-o oferă Unitatea este atât de străină de nivelul nostru normal de conştientizare de sine, încât nu se potriveşte în întregime înăuntrul hotarele conştienţei zilnice. Aşa că este de importanţă vitală ca magul să aibă o cunoaştere de lucru detaliată despre mecanismele proprii de percepţie. În esenţă, el trebuie să traducă şi să interpreteze experienţa nesecvenţială întru termeni care pot fi înţeleşi de conştienţa normală, secvenţializată. Doar în acest fel poate o astfel de experienţă să fie integrată într-un nivel de funcţionare normal.
După întoarcerea la conştienţa normală, magul va fi transformat inexorabil. O transformare atât de adâncă şi pătrunzătoare necesită o reevaluare şi o reajustare a personalităţii şi individualităţii sale, asemănătoare cu cea de la nivelurile I şi II, dar la un nivel mult mai larg.
Întors într-o stare normală de conştientizare, adeptul nu va reuşi să fie conştient pe deplin de detaliile infinite întâlnite în experienţa de uniune. Aceste detalii (deplinătatea experienţei) trebuie să fie comprimate în memorie şi să fie puse la dispoziţie, pentru ca magul să le poată accesa oricând vrea. Dar spre a percepe deplinătatea unei experienţe de uniune, adeptul trebuie să se afle înlăuntrul tărâmului nesecvenţial, şi să funcţioneze cu mintea superioară. Această dihotomie de a fi aproape, dar departe de Unitate, poate dezorienta la început chiar şi pe cel mai experimentat adept, dar şi aici, antrenamentul din cele nouă niveluri anterioare este esenţial pentru succes.
Mai mult, adeptul trebuie să echilibreze cu viaţa sa cotidiană experienţa de transformare pe care o oferă Unitatea, în aşa fel încât transformările interne să nu fie puse pe tavă în faţa tuturor. Motivele nu sunt esoterice ci extrem de practice, şi vin din circumstanţele locului în care ne aflăm în prezent, în continuumul spaţiotemporal. Cu alte cuvinte, considerând starea de lucruri prezentă, este de datoria magului să nu îşi arate realizările, pentru că dacă ar face-o ar fi inundat de oameni care i-ar cere înţelepciunea, ori s-au prezenta pentru satisfacerea altor nevoi. Au fost şi vor mai fi momente în care adeptul se poate revela lumii, dar acum nu este unul dintre ele. Ca urmare, există mulţi adepţi care au ajuns la Unitate, dar ţin secret acest lucru.
Cum am menţionat anterior, Bardon pune elevul să lucreze cu cele patru atribute încă de la începutul antrenamentului astral de nivel X, chiar dacă ele se aplică mai mult la Unitate decât la zeii mai mici, chiar dacă aceşti zei mai mici sunt cei pe care elevul îi întâlneşte mai întâi. Motivul pentru asta este faptul că, în cele din urmă, aceste calităţi vor conduce magul la conştientizarea Unităţii. Când lucrează cu zeii mai mici, elevul trebuie să-şi aplice cele patru calităţi într-o proporţie inegală, în funcţie de natura zeului ales. Lucrul cu aceste tipuri diferite de zeităţi măreşte conştienţa adeptului, şi o pregăteşte pentru uniunea cu Unitatea.
Sper că până acum ai devenit conştient de importanţa fiecărui nivel al „Iniţierii în hermetism". Dacă oricare nivel a fost trecut cu vederea, scopul final al Marii Opere, nu va fi realizat. Sper de asemenea că înţelegi modul în care tot cursul se împreunează la final şi creează un circuit complet.

Fizic
„Diferite puteri magice"
În această secţiune ultimă a nivelului X, Bardon descrie câteva posibilităţi care pot fi luate în considerare de mag, în practica acestuia. Nu văd de ce să adaug aici, Bardon fiind foarte explicit.

Epilog

În epilogul la „Iniţiere în Hermetism", Bardon afirmă: „Facultăţile oculte nu sunt altceva decât nişte rezultate secundare, un fel de compas al dezvoltării spirituale, şi sunt date doar pentru scopuri nobile şi pentru ajutorul semenilor. În consecinţă puterile oculte sunt rezervate doar magului adevărat." Mulţi oameni au impresia că un mag avansat practică în mod necesar cu constanţă abilităţile magice dobândite. Dar nu este aşa. Doar pentru că ai abilitatea de a face un lucru, nu înseamnă că îl şi faci. În iniţiere, scopul principal nu este dobândirea de facultăţi magice, ci să înveţi aceste facultăţi ca o cale de a avansa mai mult. O parte interesată, chiar ironică a Misteriilor, este că obţinerea unor puteri mistice mari (şi aici nu mă refer la cele mundane, de care abuzează de obicei aceia care le posedă), face ca magul să fie neinteresat să transforme universul fără să fie nevoie de acest fapt. Când magul ajunge la un anumit punct în dezvoltarea sa, el va începe să facă din ce în ce mai puţine acţiuni magice mundane.
Scopul iniţierii hermetice este unul esenţial spiritual, dar calea care duce acolo include obţinerea multor abilităţi mundane. Fără a învăţa aceste facultăţi şi a trece prin transformările care-i sunt aduse iniţiatului de învăţarea lor, urcarea s-ar opri la un nivel foarte mic. Sper că prin multele remarci pe care le-am făcut să te conduc la modul în care elevul sincer trebuie să considere obţinerea abilităţilor magice, indiferent cât de atrăgătoare par ele, abilităţi pe care Bardon le descrie în „Iniţierea în hermetism". Ele nu sunt scopul pentru care se lucrează, ci sunt ajutoare pe Cale.
Se poate sta multe vieţi învăţând abilităţi care să impresioneze lumea, dar în acest fel se va amâna scopul final. Aceasta este Calea Lungă. Calea Scurtă, este atunci când omul nu se implică în (ataşează de) trucurile magice, şi îşi concentrează atenţia asupra scopului final. Realizarea nu este mai mică pe această Cale Scurtă, ba chiar este mai mare, mai rapidă. Aceasta este Calea spre care Bardon îndrumă elevul sincer, în cartea sa „Iniţiere în hermetism".
Toate cele bune cititorului,
Rawn Clark

english	french	german	italian
polish	roma	spanish
partial translation	russian	slovakian

Shop ABC.com!

Nivelul X

Initier în hermetism, un comentariu

Contents